MARIA - REGINA ROMÂNIEI

   Născută pe   29 Octombrie 1875  la Eastwell Park (Anglia) și plecată dintre noi pe 18 iulie 1938, Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii s-a dovedit cea mai luminoasă figură a perioadei noastre regale, ca soție a lui Ferdinand I.
  Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prințul Ferdinand de Hohenzollern ,moștenitor al Tronului României și căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.La scurt timp după venirea în România, calitățile sale au transformat-o într-o figură publică cunoscută, fiind supranumită de popor Mama Regină, Mama Răniților ,Regina Soldat.A devenit regină în 1914, a promovat interesele României și deși rolul femeilor în politică era cel puțin redus, Regina a fost sfătuitorul cel mai apropiat al regelui Ferdinand până la decesul acestuia în 1927. În momentul în care fiul său Carol a moștenit tronul , acesta a izolat-o complet de viața publică.
   Regina Maria a fost mama a 6 copii : principele Carol,principesele Elisabeta și Marioara , principele Nicolae , principesa Ileana și principele Mircea.Regina a fost legată sufletește de două locuri : Balcic și Bran:"  Balcicul și Branul sunt casele mele de vis, inima mea" spunea Regina Maria. Era iubită în Balcic și i se spunea Sultana, vila sa aducând cu construcțiile musulmane, având un turn precum un minaret. Regina a fost o persoană fascinantă , cu  un stil de viață propriu , stil pe care l-a impus domeniului de la Balcic. A colecționat  și creat lucrări artistice și a decorat interioarele și exterioarele clădirilor în care a locuit.
   După încoronarea de la Alba Iulia , în 1922 , a efectuat vizite externe în care a fost cunoscută cultura poporului român ,popor pe care l-a iubit și despre care spunea în testamentul său:"Țării mele și Poporului meu ,când veți ceti aceste slove, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși , din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani , când am  venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.(...)Te binecuvântez iubită Românie ,țara bucuriilor și durerilor mele ,frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o reântregită a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd  împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste , să stai veșnic falnică printre națiuni , să fii cinstită, iubită și pricepută".
   Cea mai mare dorință testamentară a Reginei Maria a fost ca inima să-i fie depusă la biserica Stella Maris  la Balcic.În octombrie 1938, la trei luni după moartea reginei, inima acesteia ,așezată într-o casetă de aur, cu peste 300 de pietre prețioase era depusă la Balcic.
   În 1940, România pierde Cadrilaterul, deci și Balcicul , în favoarea Bulgariei așa că inima a fost adusă în bisericuța de le Bran. Peste un an ,caseta este din nou mutată într-un sarcofag situat pe o stâncă în apropierea Castelului Bran . Conform istoricilor, comunistii au vandalizat capela si au spart sarcofagul cu rangile, au descoperit caseta si  au ascuns-o in casa de bani a Muzeului Castelului Bran. A stat acolo pana in  martie 1971 cand a fost adusa la Muzeul National de Istorie a Romaniei unde se afla si astazi.Caseta de aur si  argint masiv se afla in centrul ansamblului dedicat inimii Reginei Maria .In stanga se gaseste caseta mai mica  de argint care adaposteste ,invelita in catifea alba si fina ,inima Reginei.

Comentarii

  1. «Un alt eveniment memorabil care merită a fi amintit este fapul că la data de 27 iunie 1947, Sfântul Arsenie Boca, de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, vine în localitatea Bran, chemat fiind de Principesa Ileana. Acesta a fost chemat spre a sfinți cea mai mică bisericuță din țară. Capela numită „Inima Reginei Maria” a fost pictată de către pictorul Arthur Verona.
    Deși lucrările la capela de lângă Bran nu erau încă terminate, slujba de sfințire a fost însă săvârșită. Dorința principesei era de a putea oferi localnicilor posibilitatea de a săvârși sfintele slujbe în acest nou locaș. Cu toate acestea, zeci de ani au trecut până ce altă slujbă a fost săvârșită în capelă.
    Principesa Ileana își dorea ca Bisericuța „Inima Reginei Maria” să fie locaș de slujbă pentru cei internați în Spitalul din Bran.
    Incă din anul 1995 s-au început lucrări de restaurare a capelei, cu ajutorul Parohiei Bran, la inițiativa istoricului Nicolae Pepene și a lui Emil Stoian, președintele Asociației „Fiii și prietenii Branului”. Bisericuța de lângă Bran a fost resfințită în anul 2005».

    Sursa: CrestinOrtodox.ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Municipiul Fetesti - Micro-monografie

Monumentele istorice ale municipiului Fetesti

Pictor al naturii - Gheorghe Ionescu