Educarea părinților în lume

                            

     Oare este nevoie de o educare a părinților sau este o nouă modă? Nu sunt suficient de educați părinții ca să-și poată crește copiii? Ce facem cu instinctul părintesc?

    În ultimii 100-150 de ani s-a făcut simțită necesitatea unor măsuri educative . În trecut  principalele izvoare de informație și influență erau istorioarele bătrânești, înțelepciunea proverbelor.

    În sec. al XIX  lea, în majoritatea țărilor europene  școlarizarea devenise generală și obligatorie, dar interveneau probleme destul de grave – cea a subnutriției, a neângrijirii, a mortalității infantile ceea ce ducea la incapabilitatea subiecților de a fi receptivi la educație. S-a considerat că astfel de deficiențe ar fi putut  fi evitate  sau atenuate  dacă părinții ar fi fost instruiți în modul cum să-și crească copiii.

   Înaintea introducerii învățământului  universal și obligatoriu, părinții erau aceia cărora le revenea întreaga responsabilitate a creșterii copiilor, inclusiv a instruirii lor propriu-zise. De toate acestea se ocupă astăzi școala. Părinții erau aceia care hotărau în ce măsură copiii trebuiau să învețe. Chiar dacă angajau un profesor  sau un preceptor  ei erau considerați subordonați  și nu egali părinților și din moment ce aceștia plăteau, deciziile le aparțineau. La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX s-a constatat un declin al rolului educativ al familiei. Fraser în 1959 spunea că mediul familial și rezultatele obținute la școală sunt în strânsă legătură. De asemenea se recunoaște faptul că școala are nevoie de colaborarea și sprijinul părinților deoarece copiii nu sunt suficient de receptivi și munca profesorilor este compromisă adesea.

  De multe ori această legătură între școală și familie se rezumă la contacte personale de suprafață, la ședințele cu părinții sau la ,, zilele de consultație”.  Orice sistem de educație rămâne neputincios dacă se izbește de indiferența și opoziția părinților și atunci putem face trimitere la Murphy care spunea  că părinții  sunt ,,unealta directă a societății”.

   Transformările sociale și-au pus amprenta asupra familiei. Așadar , pentru câștigarea existenței  era necesară munca în agricultură, practicarea meșteșugurilor casnice. Toți membrii familiei, inclusiv femeile și copiii erau implicați în astfel de preocupări. Lucru bun în toată această situație era faptul că nu se punea problema cum să oferi copiilor o ocupație. Astăzi această problemă este de mare actualitate. S-au înmulțit membrii dependenți  de familie, copiii nu consideră că trebuie să participe la bunăstarea materială a familiei. Părinții sunt sfătuiți în astfel de cazuri să înlesnească copiilor experiența ,,independenței” și a ,,responsabilității” , să li se creeze sentimentul că sunt ,,liberi” , dar aceasta trebuie să fie în strânsă corelație cu ideea de a-i reveni copilului anumite sarcini precise.

   În perioada  1955-1959, Institutul UNESCO pentru Educație a avut ca scop trecerea în revistă a experienței acumulate , investigațiile efectuate , instituțiile create și concluziile la care s-a ajuns. S-a încercat în numeroase țări  influențarea  comportării părinților în astfel de situații prin măsuri educative. S-au luat în calcul pentru astfel de experiment 35 de țări diferențiate fundamental din punct de vedere istoric, geografic, politic, economic…  . Amintim aici câteva dintre  ele:  Franța, Germania, Italia, India, Cambodgia, Nepal, Polonia, Israel, Egipt, Iordania, Portugalia, Norvegia.

   În ciuda deosebirilor de mai sus  se asemănau mult din punct de vedere al problemelor familiale și al bunăstării copiilor și modul de abordare a acestor probleme.

                                                    Această temă este chiar titlul cărții: ,, Educarea părinților în lume'' -
H.H. Stern - publicată în  colaborare cu Institutul pentru Educație UNESCO.

 Vă recomand să o citiți ! Bibliotecile, anticariatele vă stau la dispoziție.

Mihai Eminescu- legenda sufletului românesc

                 Acțiune ce s-a desfășurat în sala de lectură a secțiunii pentru copii, din cadrul bibliotecii a avut ca obiective:
-marcarea zilei de naștere a marelui poet Mihai Eminescu,
-antrenarea preșcolarilor în activități de grup educațional în vederea cunoașterii și respectării culturii naționale,
-abordarea integrată și interactivă a unor fragmente din bibliografia și opera marelui poet prin însușirea de cunoștințe prin mijloace diferite: cărți, internet, diapozitive, parteneri educaționali,
-stârnirea interesului preșcolarilor pentru activitățile  culturale comemorative,
-sensibilizarea copiilor față de opera eminesciană.
 La acțiune au participat copiii grupelor mijlocii și mari ai grădiniței de pe lângă școala gimnazială ,,Aurel Vlaicu".
În a doua parte a acțiunii, copiii au recitat versuri și au interpretat cântece dedicate marelui poet Mihai Eminescu.

Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, idei, ipoteze.

 

   

    Se  naște  la 15 ianuarie 1850 în Botoșani. Stăpânitorul anului în care s-a născut Eminescu era planeta Venus. Poetul s-a născut așadar, zodiacal, sub semnul Luceafărului. Interesant de observat  e faptul că în anul nașterii lui Eminescu s-a născut și Veronica Micle (22 aprilie).

   Iată în 1850, vârsta câtorva scriitori români și străini: Anton Pann(53 ani), Kogălniceanu(33 ani), Alecsandri(29 ani) , Al. Odobescu(16 ani), Alfred de Musset (40 ani) , Charles Dickens(39 ani), Dostoievski(29 ani) , Tolstoi(22 ani).

   Eminescu primește prima învățătură în gimnaziul de la Cernăuți. Este înscris în clasa întâi în 1860 și în formularul de înscriere, la rubrica ,, ce vrea să fie ,, își declară pentru prima dată visul de a deveni poet.

   În 1864 se alătură trupei de teatru al d-nei  Fanni  Tardini prin România și Transilvania. Părăsește și această trupă și se aruncă cu cea mai mare încordare în studii diferite la Viena . Anul 1865 încheie de fapt copilăria școlarului M. Gh. Eminovici. Cronologia începe cu 1866 , anul când apare prima poezie scrisă de Eminescu. După moartea lui Aron  Pumnul, Eminescu pleacă din Cernăuți. Momentul plecării lui Eminescu în Ardeal  pentru a ajunge la Blaj pare să fie evocat în ,,Geniu Pustiu”  :…,, Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o pusei în vârful  bățului și o luai la picior pe drumul cel mare- mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde… . Holdele miroseau  și se coceau de arșița soarelui…eu îmi pusesem pălăria-n vârful capului, astfel încât fruntea rămânea liberă și goală și fluieram alene un cântec monoton și numai lucii și mari picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte de-a lungul obrazului’’.   

  Ștefan Cacovean îi descrie straiele țărănești: ,, Era într-un surtuc peruvian negru, ros, scurt în mâneci și rupt în coate; în niște pantaloni de altă culoare… scurți de i se vedea de sub ei până la înfășurări ciubotele scâlciate și prăfuite’’.  

   Între 1874 și 1876 este numit revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați…, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică intelectuală, apucat din nou de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați.

   Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit să-l vadă și Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen Sylva. Eminescu era un adept a lui Schopenhauer, era, prin urmare , un pesimist. Seninătatea  abstractă - iată nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie. Și lucru interesant de observat - chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă.

    Înțelegând astfel personalitatea lui Eminescu, înțelegem totodată una din părțile esențiale ale operei sale literare: bogăția de idei, care înalță toată simțirea lui și vom vedea în chiar pătrunderea acestei bogății intelectuale până la miezul cugetărilor poetului puterea mișcătoare care l-a silit să creeze pentru un asemenea cuprins ideal și forma exprimării lui și să îndeplinească astfel amândouă cerințele unei noi epoci literare.

     Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi.

   ,,Roman cronologic” – Petru Vintilă

,, Mihai Eminescu.Imaginarul spațiului privat, imaginarul spațiului public” –Caius Dobrescu