,,Traditii si obiceiuri dunarene la Rusi Lipoveni''

       Rusii lipoveni din Romania sunt credinciosi ortodocsi de rit vechi cunoscuti in intreaga lume sub denumirea de staroveri (de credinta veche) sau starobreadti (de rit vechi). Schisma din secolul al XVII-lea din Rusia a determinat sute de rusi de credinta veche sa paraseasca patria si sa migreze in alte tari, stabilindu-se incepand cu sec. al XVIII-lea pe teritoriile romanesti si fiind cunoscuti aici sub denumirea de lipoveni (nu se stie insa din care regiune a Rusiei provin staroverii din Romania).









 Primele asezari lipovenesti sunt atestate in 1724 in Bucovina, in jud. Suceava pe  domeniul manastirii Dragomirna. In 1780, pe mosia manastirii Putna se infiinteaza satul Climauti, localitate care va avea cel mai mare numar de lipoveni din Bucovina.
     In Dobrogea, sate lipovenesti se intemeiaza inca din 1740 ( loc. Sarichioi, jud. Tulcea). Alte sate lipovenesti vechi din Dobrogea (sec al XVIII) sunt : Slava Rusa, Carcaliu. Jurilovca.
   Se spune ca in targurile Tarii de Sus puteau fi intalniti oameni care dupa port si infatisare aratau ca nu sunt din partea locului . Ei, lipovenii erau oameni inalti, spatosi, cu barbi lungi si rasfrante, cu sprancene de culoarea spicului de grau sub care priveau atent niste ochi albastri si reci. Erau incaltati in cizme mari din piele de calitate, erau imbracati cu camasi inflorate lungi ce cadeau peste pantalonii negri si incinsi cu o cingatoare frumos impletita. Femeile vanjoase, rumene, dichisite in fuste viu colorate  si buze cu maneci lungi, stranse in mijloc, impodobite cu baticuri, pe umeri purtand cozi groase si lungi in care erau impletite panglici de matase.

   Frumusetea portului, traditiile si obiceiurile rusilor lipoveni le putem descoperi cel mai bine in festivaluri organizate de comunitate reprezentata de  Asociatii ale etniei respective,festivaluri ce au loc periodic in diferite localitati in care exista si o mica comunitate de etnie a rusilor lipoveni.

  In comuna Bordusani, jud. Ialomita a avut loc in data de 16 octombrie 2016 festivalul ,,Traditii si obiceiuri dunarene la rusi lipoveni''-editia aII-aorganizata de ATRLR-Bordusani si CLRL-Bordusani.

sursa foto-video: arhiva personala 

sursa info: internet

Cu respect pentru cititorii blogului, 

bibliotecar -Elena Jitaru

 

Bolile faraonilor

       În scrierea hieroglifică egipteană, omul în vârstă este figurat ca om încovoiat, sprijinit în baston. Ptah-Hotep, care ajuns la o vârstă înaintată se lamentează astfel: ,,Suveran, stăpânul meu, mare vârstă a venit, bătrânețea a coborât asupra mea, încetinel a sosit, slăbiciunea copilăriei a reapărut și ea face cel care a redevenit copil să doarmă fără încetare.
   Știm despre Ramses al II-lea că atins vârsta de 96 de ani după o domnie de 65 de ani. Haremul său număra doua sute de soții de la care a avut 96 de băieti și 60 de fete. Ne întrebăm însa, ceilalți supuși ai acestui faraon cu o sănătate excepțională, ei oameni de rând nu mureau la o vârstă mijlocie?

       Vârsta medie a vechilor egipteni era de 36 de ani

   In muzeul din Turin, cele șapte sute nouă cranii de adulți provenind din mormintele dinastice din Gebelen și Assiout, i-au permis lui Chiarelli să stabilească vârsta medie de viață la 36 ani. Probabil că vârsta medie reală era și mai mică, dacă se ține seama de mortalitatea infantilă ridicată. ...

        
      Dentiția era una foarte proastă

   Dentiția vechilor egipteni era într-o stare foarte proastă....  Suprafața eșantioanelor de pâine găsită în morminte era presărată  cu boabe de grâu întregi, astfel încât s-a crezut la început că mestecarea lor era singura responsabilă de tocirea dinților. Dar examinarea mai atentă  a unei pâini rupte a pus imediat în evidența, pe suprafața tăieturii numeroase puncte strălucitoare care reflectau lumina. ... Era vorba de bobițe rotunjite de nisip și de mici fragmente ascuțite de feldspat, mica și gresie. Cercetătorul englez Prag a citit lucrările lui Plinius că locuitorii Cartaginei zdrobeau mai întâi grâul cu un mai , apoi îi adăugau o cantitate mică de cărămidă pisată , cretă și nisip  înainte de a măcina grăuntele. Pentru a-și explica de ce se proceda așa, a încercat să zdrobească grâul cu o moara veche de măcinat și a observat cu surprindere că prin acest procedeu nici după un sfert de oră de funcționare, bobul nu se fărâmița. Adăugând unu la sută nisip, a obținut foarte repede o făină foarte fină.
      Relatarea lui Herodot arăta că: ,,țara este plină de medici, unii pentru ochi, alții pentru dinți, alții pentru abdomen, alții pentru boli ascunse''. Totuși, mijloacele terapeutice de care dispuneau erau destul de sărace. Papirusul Ebers, vastă enciclopedie medicală....descria numeroase metode pentru a alina durerile de dinți. Iată un exemplu: ,,Se amestecă lapte de vacă , smochine proaspete și roșcove pisate. Lăsați împreună în timpul nopții, apoi se amesteca timp de noua zile''(cu acestea se spera vindecarea cariei sau a unui abces al maxilarului!)
   La câteva mumii s-a găsit chiar câte un dinte artificial, tăiat din fildeș și montat pe un pivot de lemn.
  Arteroscleroza, infarctul miocardic, accidentele vasculare, arterita-considerate boli ale civilizației - îi afectau și pe egipteni, deși ei trăiau în condiții incomparabil mai puțin stresante decât noi.

       Egiptenii tușeau fără îndoială foarte mult
  
 Intr-adevăr , papirusul Ebers conținea nu  mai puțin de 21 de poțiuni și o inhalație pentru combaterea unui simptom. Nu trebuie să ne inducă în eroare climatul sec și cald al Egiptului, căci nopțile erau totuși reci, constituind o permanentă sursa de răceală și bronșite.





   Lepra și ciuma erau cunoscute și în antichitate: prima mutilase mâini și picioarele unei femei  copte, a doua determinase leziuni ale plămânilor și ficatului la un egiptean în perioada greacă.
  Bilharzioza numita și boala ,,âaâ''este o maladie parazitară care provoacă leziuni ale căilor urinare , dar se mai cunoaște și o varietate a intestinului și pancreasului.
 
    Nici faraonii nu erau ocoliți de boli

    Ramses al V-lea a suferit de variolă și apoi de o imensă hernie inguinală care coborâse în bursa și îi dublase volumul scrotului. Regele Siptah era șchiop și prezenta o deformare a piciorului căpătată în copilărie: toată gamba dreaptă îi era atrofiată și se termina cu un ,,pied-bot'', sechelă evidentă a unei poliomielite.


   Piticii erau văzuți ca oameni cu daruri cerești
   
   Nu erau deloc rari in Egipt . S-au găsit schelete din perioada predinastică. Se pare că erau bine văzuți și sarcofage sau morminte luxoase ca acelea ale piticilor Seneb si Puoinhetef stau mărturie  despre condiția lor socială ridicată. Poate că aceștia jucau rolul de bufoni la curte, căci în titlurile purtate la palat exista și acela de ,,director al piticilor'' și un ,,maestru al piticilor'', denumire înscrisă pe veșmintele pe care le purtau.

   
      Multe dintre mumiile examinate au urme de fracturi: unele dintre ele, mai ales acelea din epoca târzie, fiind cauzate de manipularea neglijentă de către îmbălsămători sau chiar datorită încercării de a face să încapă un trup prea lung sau prea voluminos într-un sarcofag prost croit.

           Bătaia în școală

     Bătaia cu bastonul, mai ales în școli, explică marele număr de fracturi ale antebrațului stâng. Sunt fracturi care au condus la concluzii neașteptate. De exemplu în cazul unui băietaș de 10 ani din Theba, având craniul sfărâmat, ochiul stâng smuls din orbita și genunchiul luxat. Se poate deduce după reconstituirea crimei că acest copil, apucat de picioare, a fost proiectat contra unui zid de piatră. Motivul poate că trebuie căutat în dorința de a scăpa de un ipotetic pretendent la tron. ...

        Frumusețea reginei Nefertiti 

   Regina Nefertiti a rămas până în zilele noastre un etalon al frumuseții. Remarcabilele sale calități nu se limitau însă la atât. Arheologul american Smith de la Universitatea din Pennsylvania este de părere că, trecând sub tăcere celelalte merite ale reginei, istoria a comis o nedreptate, pe care medicina încearcă să o repare. El pretinde că treburile statului ar fi fost conduse în realitate de regină și nu de augustul ei soț, faraonul Ahnaton. Cel de al doilea argument, de ordin medical, invocat de Smith îl constituie aspectul fizic al faraonului , așa cum este el înfățișat de statuile și basoreliefurile de la Karnak: cu fața prelungă, cu bărbia proeminentă, buze groase și urechile enorme, cu gâtul subțire, șoldurile late, coapsele groase și gambele prea subțiri, Ahnaton este descris de Smith drept un ,,tipic dezechilibrat glandular''.

sursa:,,Lumea văzută de medici''-de Paul Ștefănescu
sursa foto: Internet





Cu respect pentru cititorii blogului,
bibliotecar-Elena Jitaru

Gânduri de cititor

    Viscol fierbinte

         (autor Mircea Dumitrescu)

            ,,Viscol fierbinte''este un roman din ciclul romanelor-felii de viață - un roman realist, cu un subiect comun, aparent banal (dar care ține  cititorul pe jar); o carte despre viață, despre ,,natura umană...cu bune și cu rele''așa cum spune autorul.
            Este un crâmpei dintr-o poveste de dragoste întreruptă neașteptat din motive iarăși,umane, dar al cărui final este unul fericit, presărat cu umor.
             Iubirea dintre cele două personaje este ea însăși plină de farmec,așa cum sunt la început toate iubirile, iar sfârșitul poveștii pare să fie ,,un nou început''.



       Singura mea remarcă este de fapt un citat: ,,Unele cărți ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate și digerate pe îndelete.(Cornelia Funke  - autor german al romanelor de ficțiune pentru copii).









Cu respect pentru cititori, 
bibliotecar-Elena Jitaru

ISTORIA INVATAMANTULUI FETESTEAN (1838-1948)

ISTORIA INVATAMANTULUI FETESTEAN (1838-1948)
                                        autor prof. Mircea Manoiu


                                  ,,Alexandrina Dragnea, invatatoare in perioada 1933-1946''
                                           cap.VI  ,,Scoala primara nr.5 Fetestii Noi (Vlasca)''




                  ,,Mi-am dat sufletul pentru invatamant, dar suflet din sufletul meu a ramas in satul si scoala Buliga. Privesc cu nostalgie la anii care au trecut peste mine si imi amintesc despre primii ani ca dascal. In anul 1932 veneam de la o scoala din Ardeal, o scoala cu traditie, unde am fost repartizata dupa absolvirea Scolii Normale de fete. Impreuna cu sotul meu, Dragnea Tudor, paseam in satul Buliga si, mai mult, in scoala acestui sat, un satuc saracacios, dar cu oameni harnici si primitori. Scoala avea doua sali de clasa, un hol si o cancelarie. O sala era dedicata cursurilor, cealalta era pentru recreatie. Iata au sosit si primii elevi, imbracati saracacios, dar        curati, incaltati cu mesi facuti din lana si     captusiti cu o panza de in mai groasa, sa le tina de cald. Ghiozdanele erau tot din panza tesuta de femeile din sat, in razboi sau argea, asa cum se numea atunci. In ghiozdan pastrau, cu mare grija, tablitele, condeiul si un bot de mamaliga ramas de seara. iar cei care erau mai avuti aveau lipii coapte pe plita, in dimineata aceea. In sala de clasa erau zece banci neincapatoare pentru elevii care erau inscrisi. Lucram la simultan, dimineata doua clase, dupa amiaza doua clase. Imi erau dragi micutii, fiindca vedeam in ochii lor dorinta de a cunoaste, de a sti cat mai multe, de a patrunde in tainele cartilor, putine la numar.
    Sotul meu era si director de scoala si, pentru a face viata mai frumoasa, am infiintat peste drum un parc al scolii. Cu sprijinul oamenilor din sat, l-am ingradit si am instituit un program de ingrijire. S-au plantat pomi fructiferi, s-au sadit flori, s-au trasat alei si, in mijloc, era un impunator catarg, unde, in fiecare zi, la aceeasi ora, ridicam pavilionul si intonam cu totii, imnul. In acest parc nu avea voie sa intre nimeni, peste zi si pentru mai multa sigurant
a, era pazit de elevi. Ordinea si disciplina si-au pus pecetea peste sat.
      Nu-mi erau de ajuns cursurile de zi cu zi, am inceput sa antrenez fosti elevi la diferite actiuni gospodaresti si culturale. Alaturi de elevii de la clasa, acesti copii participau la serbarile scolare desfasurate in parcul scolii. Fetele muncite ale batranilor din sat parca se luminau, exprimau acea bucurie ca si la ei in sat se intampla ceva frumos, ca ieseau din negura cotidianului. Organizam sezatori cu femeile din sat, pana in noapte depanand amintiri, recitam poezii si interpretam cantece de dragoste si dor. Deseori le citeam carti, pentru a le inspira dorinta de cunoastere, de a-si da micutii lor sa invete carte la scoala.
     Perioada de 14 ani petrecuta in scoala Buliga si-a pus amprenta pe sufletul meu. La cei 93 de ani
(acum) simt ca sufletul meu a ramas acolo in sat, alaturi de fostii elevi. Imi amintesc cu drag de Moroianu Grigore- azi economist pe litoral, Pismis Alexe- colonel la Satu Mare, Lungu Nicolae- inginer la Campulung...''







sursa foto: Internet

Istoria celor 110 ani ai invatamantul fetestean

       Monografia ,,Istoria invatamantului fetestean (1838-1948)'' lansata la Galeriile ,,Lumina'' din municipiul Fetesti in 6 septembrie 2016 este o completare a monografiilor din 1944, 1946, 1975, toate legate de invatamantul fetestean de la inceputul secolului XIX-lea.
      Lucrarea infaptuita in baza documentelor Arhivelor Nationale Bucuresti reuseste sa scoata la iveala viata sociala, dar si istoria localitatii si in special a scolilor fetestene pe o perioada de 110 ani- perioada celor doua razboaie mondiale.
      In lecturarea acestei monografii se intalnesc pasaje deosebit de emotionante legate de viata localnicilor ai acestor ani. Aceasta perioada zbuciumata pentru intreaga tara si-a pus amprente adanci asupra invatamantului romanesc, insa activitatea dascalilor de la catedra a fost una continua si asidua in care se urmarea ,,citirea sloboda si cu inteles'', scrierea ,,regulata si ceteata'', ,,rugaciunile pe care trebuie sa le stie orice crestin: elementele catehisiei legii crestine'', ,, cele patru lucrari ale aritmeticii''.
       De mentionat ca lucrarea de fata face referire la invatamantul primar fetestean.
       Ar fi nedrept daca n-am mentiona si autorul care s-a dedicat cu sarg in aducerea spre citire a acestei lucrari.
        Este vorba despre profesorul- pensionar, domnul Mircea Manoiu nascut la data de 7 mai 1943 in localitatea Fetesti. Absolvent al Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza'' din Iasi, Facultatea de Biologie, profesor cu gradul didactic I a functionat la scolile din cartierele Buliga si Vlasca si a incheiat acivitatea didactica la Scoala Gimnaziala ,,Aurel Vlaicu''.

       Dupa 44 de ani de activitate, domnul profesor aduce prinos de recunostinta colegilor de breasla inaintasi: ,,Imi plec fruntea in fata tuturor slujitorilor de la catedra, a acelor minunati dascali care, in conditiile vitrege ale inceputului, dar si a acelor care in anii ce au urmat, cu caldura, dragoste si daruire s-au ingrijit de cei veniti sa desluseasca slovele cartilor''.

bibliotecar -Elena Jitaru

Proiect încheiat- ,,Ghidul bibliotecilor publice din județul Ialomița''

            

      În ultima săptămână a lunii august 2016 (în data de 24 august, mai precis) a avut loc lansarea volumului documentar ,,Ghidul bibliotecilor publice din județul Ialomița’’ la Biblioteca județeană ,,Ștefan Bănulescu’’-Slobozia. Lansarea a fost făcută în memoria scriitorului al cărui nume îl poartă astăzi instituția și care, pe 8 septembrie a.c. ar fi împlinit 90 de ani . La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița- Cătălin Grigore, primari, bibliotecari, mass-media, reprezentanți din mediul privat. 

        Ghidul a apărut într-un tiraj de 100 de volume.

       Fiecare bibliotecă din județ are din această toamnă pe rafturile ei, spre consultare o astfel de micromonografie a bibliotecii sale cuprinsă într-un volum mai mare ce conține toate cele 57 de biblioteci publice ,,păstorite'' de doamna director Mihaela Racovițeanu.

                                                  Coperta cărții prezintă harta județului Ialomița cu toate cele 57 de biblioteci publice. 

     

     Datele informative sunt conforme cu realitatea din fiecare bibliotecă publică a anului 2016 și cuprind un istoric al fiecăreia dintre ele, date despre activitățile bibliotecii, personalul de specialitate etc. Totodată vom descoperi și un mic istoric al fiecărei localități.

         

      Ghidul ar putea fi oricând un material documentar pentru orice student din învățământul superior biblioteconomic.

      După cum menționa și doamna director Mihaela Racovițeanu, puține sunt bibliotecile din țară care au un astfel de ghid (bibliotecile din județele Arad, Bistrița-Năsăud, Tulcea etc.). Așadar, bibliotecarii ialomițeni sunt  mândrii că  județul lor completează această listă (grație doamnei director care s-a implicat în realizarea acestui ghid), sunt mândrii și totodată mulțumiți că parte din munca lor a fost scoasă la lumină și va fi cunoscută și bibliotecarilor din alte județe ale țării . 
       Și să nu uităm să mulțumim comunității din care facem fiecare parte, căci dacă cititorii, fie ei copiii sau adulți nu ne-ar fi trecut pragul, mândria de a fi bibliotecar azi n-ar fi existat.

    Aș încheia cu câteva gânduri ale lui Aurel Baranga: ,,Bibliotecarii – această nobilă breaslă de intermediari ai înțelepciunii tipărite – au astăzi în foarte multe locuri reprezentanți merituoși și vrednici de stimă’’.

Bibliotecar, Elena Jitaru

Și ei sunt oameni!

      Sunt persoane care consideră că a fi politicos față de copii este aproape o înjosire pentru că ei (se presupune) au doar datoria să...,sunt obligați să... , dar nu au nici un drept. În general, adulții împletesc inseparabil politețea cu morala, atunci și politețea față de copil este strâns legată de educație și orice gest față de un copil sau în prezența lui este un act de educație fiindcă așa va fi înregistrat de micul om și își va purta roadele în psihologia lui.
   ,,Vrem să creștem copii politicoși, trebuie să fim politicoși cu copiii, așa cum suntem și între noi. În special nu se vor omite expresiile curente ,,te rog"' și ,,mulțumesc''. Dacă un copil ne încurcă prin prezența lui, îi vom spune ,, vrei te rog să te dai la o parte'', cum am spune unui adult și nu ,,ia dă-te la o parte!''
   Copilul învață să vorbească auzind cum se vorbește. Firesc, va întrebuința expresiile pe care le aude... .Foarte adesea adulții sunt siliți să facă observații copiilor. Se vor evita epitetele jignitoare. Și oamenii mari să nu uite că până la vârsta de 10-12 ani, copiii sunt prelogici. Unele acțiuni ale lor par inexplicabile și incompatibile cu funcționarea normală a unui creier. Aceasta nu justifică tratarea copilului ca imbecil sau idiot. Este numai prelogic așa cum am fost și noi la vârsta lui.''

  sursa: ,,De la cuviință la
etichetă'' (autori: Anca Bursan, Gheorghe Panco)

Monografia unui municipiu ialomițean -Fetești

        ,,Trecutul e rășina miraculoasă în care arde făclia istoriei ca să întrețină căldura permanentului azi și să lumineze calea lui mâine ...'' ( Dumitru Almaș)




           Scrierea monografiei  unei localități este o inițiativă deosebit de importantă atât pentru comunitate luată ca subiect, dar și pentru autorii care și-au asumat responsabilitatea redactării acesteia. Conținutul ei trebuie să pătrundă în esența lucrurilor și să interpreteze evenimentele majore care au influențat într-un fel sau altul viața unei așezări.
         Existența unei monografii într-o localitate este deosebit de importantă pentru cunoașterea istoriei, geografiei, economiei, agriculturii, meșteșugurilor, pentru cunoașterea oamenilor și faptele acestora.
          Acest gen de lucrare este practic un ghid pentru desfășurarea lucrărilor de cercetare, al lucrărilor de licență, de doctorat, este un ghid folositor deopotrivă și elevilor pentru temele abordate în școală.
         De fapt, monografia este și ea rezultatul altor cercetări de lungă durată a unor monografii anterioare, a unor documente existente în biblioteci, în arhivele școlilor și a altor instituții de cultură păstrătoare ale unor documente ce vorbesc despre localitatea în cauză. La realizarea acesteia nu sunt suficiente doar informații preluate din documente arhivelor, parte integrantă sunt chiar localnicii care furnizează informații cu privire la trecutul localității.

          La realizarea Monografiei localității Fetești a participat un colectiv format din opt specialiști pe diferite domenii:

• Călin Mariana -profesor, absolvent al Facultății de Psihologie și Științele Educației, director al Casei de Cultură - Galeriile ,,Lumina" a municipiului Fetești 
•  Dobre Viorel- profesor, absolvent al Facultății de Istorie,
•  Dubău Dumitru- profesor, absolvent al Facultății de Geografie,
• Georgescu Alexandru-profesor, absolvent al Facultății de Fizică-Chimie,
• Gheorghe Valentin-profesor, absolvent al Facultății de Istorie, doctorand,
• Iordache Mariana- profesor, absolvent al Facultății de Geografie,
• Iorga Mihai-profesor, absolvent al Facultății de Istorie-Geografie,
• Mănoiu Mircea-profesor, absolvent al Facultății de Biologie.

     Se observă însă faptul că în spatele acestor materiale cercetate și transpuse într-o monografie stau cu mult mai mulți colaboratori.

Domnul profesor Dubău menționa la un moment dat că a fost ajutat la rândul dumnealui de alți colaboratori din diferite domenii de activitate: ingineri, meteorologi, secretare , studenți etc, cărora le mulțumește cu respect.

      Lucrarea de față este la a doua ediție, prima fiind cea din 2003. Fiind o lucrare nouă a fost firesc să primească îmbunătățiri, completări cu imagini și informație. Pentru cei interesați am să amintesc mai jos capitolele după care a fost structurată monografia:

• Cap. I - Localizare
• Cap. II- Numele așezării
• Cap. III-Cadrul natural
• Cap  IV- Repere istorice
• Cap. V- Evoluția teritoriala și administrativă
• Cap.VI- Fizionomia orașului
• Cap. VII-Monumente istorice
• Cap.VIII-Populația
• Cap.IX- Economia
• Cap.X - Învățământul
• Cap.XI- Sănătate
• Cap.XII-  Cultura
• Cap.XIII- Lăcașuri de cult
• Cap.XIV- Sport
• Cap.XV - Servicii publice
• Cap.XVI - Strategia de dezvoltare a municipiului Fetești
• Cap. XVII - ,,In memoriam'' celor căzuți la datorie
• Cap. XVIII - Efigii
• Cap.XIX - Conducerea administrativă a localității Fetești din 1927 și până în prezent
• Cap. XX - Cetățeni de onoare ai municipiului Fetești.

    Lansarea acestei monografii a avut loc în incinta teatrului ,,Horațiu Mălăele'' în data de 15 iunie 2016. Cuvântul de deschidere l-a avut profesorul universitar, doctor Gheorghe Dumitrașcu (în sală-partea dreaptă), cel care a și prefațat actuala lucrare.

De la stânga la dreapta: prof. Dobre Viorel, prof. Georgescu Alexandru, prof. Mănoiu Mircea, prof. Mariana Călin, prof. Marian Cojoc -Universitatea Ovidius, primar- Gheorghe Catrinoiu, prof. Iordache Mariana, prof. Iorga Nicolae, prof. drd. Gheorghe Valentin și nu în ultimul rând, prof. Dubău Dumitru.

public

Mihai Viteazul

- Ridică-te țară-n picioare!

Mihai Viteazul se-nchină.

Măicuțe de munți, bocitoare,

Pe mantia-i albă suspină.

- În mâini cu dreptatea, la arme!

( Se strigă din colb de nădejdi)

Dușmanul e cel care doarme, 

Când frații ne mor de viteji!

Prin mlaștini glasu-i răsună,

Prin negre noroaie, pe câmp,

Țăranii la oaste se-adună, 

Uniți de curaj, de pământ.

Ei, iarăși, ridică din bardă,

De mândru, bravul român

Îngroapă sub cruce o hoardă,

-Aicea poporu-i stăpân!

Un cânt îl mână în luptă

 Și steagul e sus, arborat,

Mihai cel sfânt se înfruptă

Din hoții de codru tăiat.

Alături de el și ai lui,

Popor umilit în dureri,

Bătuți în genunche, sătui,

Eroii de azi și de ieri.

Nu-i teamă și nici o avere

Să dăm un petic 'napoi...

De pace nu-i timp până piere

 Neghina din neam și din noi.

Mihăiță Macoveanu- Mihai Viteazul

08. 12.2013

Decor

Decor

                                                prof. Nicolae Petrache

  Vibrează-n culori

Tumultul în nesfârșit

Scântei de frumos adormit 

În colț de lună, apare.

Bilanț de mișcare

Admiram peste tot

Concret de culoare

Și timpul trece-n galop

,,Floare de tei'' de Mihai Eminescu

Floare de tei
poezie
din Manuscriptum (nr. 1, 1991) 

de Mihai Eminescu

- 

     Iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle are astăzi parfum de legendă,  însă muza care l-a inspirat pe Eminescu încă din adolescență a fost o primă și irepetabilă iubire pe care a cunoscut-o într-o primăvară, în luncile Ipoteștiului ( un ,,pui cu ochi de foc,/ Cu părul negru în coade, cu fața zâbitoare/ Își pleacă ochii timizi,,).

    Deși copilăria până la 8 ani a petrecut-o la Botoșani, la Ipotești a fost ars de focul iubirii și a început să compună cu fervoare.

     Din acea perioadă au fost găsite în manuscrise 24 de poezii, 16 care nu au fost publicate în volume, 12 reconstituiri și autonomizări dintre care, 5 inedite. În total 52 de poezii.

       …<<Întâia iubire i-a rămas poetului aprinsă în suflet așa cum mocnesc cărbunii aprinși până la stingerea focului. Dovada cea mai vie este ,,Floare de tei’’ una dintre reconstituiri >> a declarat eminescologul Valentin Coșereanu.

         Petru Creția a ordonat strofele disparate în mai multe manuscrise așa cum credea că ar fi făcut-o Eminescu .

,,Recomandarea lui Petru Creția este aceea de a le citi cu gândul la mișcarea interioară. Și când spun aceasta, mă gândesc neapărat la ,,Floare de tei’’, ultima poezie cunoscută și care este dovada vie că iubita de la Ipotești i-a rămas icoană de lumină în sufletul neprihănit al poeticului eminescian’’. ( eminescologul Valentin Coșereanu).

Floare de tei

Mihai Eminescu

1 .Floare de tei

   Cât de curând treci

   Plutind în calea mea
   Dulce să ieși?

2. Floare de mai,   Cine te-a pus să vii
   Dacă mereu mai ai
  Ochii tăi mari și vii

3. Floare de fag   Doina cântându-mi-o
   Reamintindu-mi-o
   Sună cu drag.

4. Floare de corn,

   Dulce vestindu-mă,

   Întinerindu-mă

   Sună un corn.

5.Floare de șes,

  Este al cetăților

  Singuratăților

  Vis și eres.

6 .Floare de lunci,

   Oare de mult s-a dus

   Steaua către apus?

   Încă de-atunci?

7. Floare de lac,

   De-atunci cuprins cu chin

   Eu sufăr și m-alin,

   Sufăr și tac.

8 .Floare de lan,

   De-atunci te văd venind

   Și blândă surâzând.

   An după an.

9. Floare de deal,

   Unde te-ai dus de-atunci

   Din codri și din lucruri

   Pe-al lumii val?

10. Floare de plai,

     Codrii și undele

    Dulce pătrundu-le

    Cu al tău rai.

11. Floare de văi,

     Rămâi în calea mea,

     Mângâie jalea mea,

     În ochi îmi stăi.

12. Floare de stânci

     Tu pleci, și-ades te chem

     Cu cântec și blestem

     În văi adânci.

13. Floare de munți,

      Dintre păduri de brad

     Pururi izvoare cad

     Palidei frunți.

14.  Floare de drum

      Care te-nduri pe-atât,

      Ș-atuncea te-am iubit,

      Atunci ș-acum.

15.  Floare de vad,

      Asemeni zorilor,

      Căderii florilor

        Stelele cad.

16.  Flori de mormânt,

       În taina serilor

       Am dat durerilor

       Aripi de vânt

17.  Lună ce treci,

      Crengile, frunzele

      Dulce pătrunze-le    

       Razele-ți reci.   

[1882]

Istoria unor destine

   În partea de NV a localității Bordușani, la distanța de circa un kilometru de Brațul Borcea, se află satul Lătești, al cărui nume derivă  din cel al satului Lăteni, sat ce a fost distrus  în întregime în 1942 de eroziunea apei Brațului Borcea și a cărui poveste a fost descrisă de un fiu al satului, Panait Istrati, în celebra lucrare ,,Ciulinii Bărăganului''.
   Începând din vara anului 1951 satul Lătești a fost întemeiat pe drama unor oameni, a unor deținuți politici, legionari, refugiați și deportați, fiecare dintre aceștia fiind considerați, fie potențiali prieteni ai lui Tito, fie dușmani ai sistemului socialist.
   Dintr-un nemărginit respect pentru cei ce și-au purtat cu demnitate suferința, dar și pentru noi, generația actuală, care ne uităm mult prea ușor istoria, vom încerca să prezentăm pe scurt drama trăită de acești oameni. Dintre personalitățile acestor locuri amintim: doamna Maria Antonescu (mama mareșalului Antonescu), ajutată în tot acest timp de Scarlat (fostul șofer) și întreținută financiar de o nepoată din București, Zelea Codreanu și soția acestuia (femeie de serviciu la școala din Lătești), Paul Goma ( dizident), Nadia Ruso (rusoaică, aviator participant la cel de-al doilea război mondial), Sachelarie Vladimir (comandant pe calea ferată pe toată Transnistria), Pițigoi Marin (deputat de Argeș,P.N.Ț.), avocații: Constantin Dumitrescu-Cunctactor, Constantin Constantinescu Klaps, Dumitru Teodorescu, toți membrii ai P.N.Ț., foști miniștrii: Ghiță Pop, Aurel Leucuția, generalul Cassian, coloneii: Cârlan și Negoiescu, comandor aviator Bocancea, Bucur Brănescu, D. Teodorescu, Alex Bratu și soția sa, Emilia.
      Alte personalități au fost: inginerii Mihai (Mișu) Teodorescu, inginer agronom Alexandra Chirițescu, Toader Haraba și Moise Haraba-frați refugiați din Basarabia, comuna Opaci, Gheorghe Terzea (prizonier, erou la Stalingrad, dispărut din satul Cegani, comuna Bordușani, jud. Ialomița, în 1978 - după fuga lui Pacepa, ridicat de Securitate într-o noapte, nu s-a mai întors)....

...... Constantin Dumitrescu-Cunctator -născut pe 28 octombrie 1913, la București, într-o familie modestă, licențiat în  drept și științe politico-economice la Facultatea de drept- Universitatea București, avocat de profesie, fascinat de oratorii Ion Mihalache și Iuliu Maniu, repere și modele pentru cei tineri, pe care tot poporul îi urmau, se înscrie în 1934 la țărăniști.
  În iulie 1947, în urma arestării conducerii P.N.Ț., se formează o locotenență a P.N.Ț., în ilegalitate, din care face parte și domnia sa.
   La alegerile din martie 1948 locotenența difuzează dispoziția ca cei care se pot sustrage, să absenteze, iar cei care sunt constrânși, să anuleze votul. În urma acestei acțiuni, procesul electoral a fost un dezastru, iar alegerile au fost falsificate în favoarea sistemului socialist.
        La 19 aprilie 1948 este arestat pentru activitatea sa politică, dar și pentru faptul că era considerat un potențial pericol pentru sistemul socialist, urmând un lung șir de procese: Jilava (condamnat la 15 ani), Aiud, Dej, Cluj, Oradea, Galați, Botoșani ( de unde a fost eliberat la 15 aprilie 1963, cu domiciliul obligatoriu la Lătești). Fiind în pericol de a i se alătura în suferință întreaga familie, Constantin Dumitrescu-Cunctator acceptă ca soția sa , Virginia Elena-Dumitrescu să divorțeze de el pentru ca fiica sa să-și continue studiile.
   Aici, izolați de restul lumii, au creat o lume nouă, contribuind fiecare, în domeniul său pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și pentru ca izolarea să fie cât mai puțin apăsătoare .La început au locuit în fostele case ale deportaților, apoi și-au construit de-a lungul anilor, propriile case, din pământ bătut, acoperite cu paie și stuf din Balta Ialomiței. Astfel, au fost ridicate circa 700 de case. Pentru a-și asigura hrana zilnică lucrau la gospodăriile de stat. Pușcăria,cu toate măsurile de austeritate, nu a reușit să distrugă optimismul acestor oameni, manierele alese și atmosfera de prietenie.
      La 26 iunie 1964, se ridică interdicția de a părăsi domiciliul forțat. Majoritatea foștilor deținuți politici aleg să părăsească, rând pe rând, satul, schimbându-și din nou domiciliul. Doar o mică parte dintre aceștia au mai rămas cu domiciliul în Lătești, alături de bucovineni, basarabeni și alți deportați. În ciuda schimbărilor petrecute în jurul său, Constantin Dumitrescu-Cunctator, împreună cu doamna Maria Antonescu, Constantinescu Klaps, legionarul Grigore Căpățână și liberalul Gheorghe Terzea, ca semn de protest față de opresiunile exercitate de acest sistem, au rămas în continuare cu domiciliul în Lătești, unde au continuat să lucreze pământul și au plantat zeci de mii de salcii si plopi.
    Odată cu 9 noiembrie 1970 a început un lung șir de percheziții și internări repetate precum Spitalul nr.9 Gheorghe Marinescu, Ospiciul Bălăceanca, Ospiciul Săpunari (lângă Lehliu), pentru a fi supus unei expertize psihiatrice, în urma căreia ar fi fost declarat periculos pentru ordinea socialistă. În aceste instituții,  pacienților li se administrau pilule pentru tratarea presupuselor boli psihice, dar Constantin Dumitrescu-Cunctator , Tucă și Ion Coteanu (internați tot din motive politice), ajutați în mod discret de doctorii Petre Ștefănescu și Enache au reușit să fie eliberați în urma unui raport medical de însănătoșire.
         Din anul 1974 s-a început ștergerea urmelor opresiunilor politice ale sistemului socialist prin demolarea caselor din Lătești, ultima casa a lui Constantin Dumitrescu-Cunctator fiind demolată la 1 august 1976. Împreuna cu Grigore Căpățână au refuzat să plece, dormind sub cerul liber, învelindu-se în foi de plastic pe timp de ploaie.
       La 25 august, Primăria comunei Bordușani le pune la dispoziție casa boierului Popovici din Bordușani care fusese naționalizată
     Pe data de 20 iulie 1978 cere plecarea definitivă din țară, scrie o declarație de renunțare la cetățenia română, aceasta fiind autentificată de notarul public Enise Elian. Aceasta hotărâre a fost luată în urma discursului din 4 mai 1978 al lui Alecu Bratu la Radio România liberă din New York, în care este făcută precizarea conform căreia în cazul în care emigrează i se va oferi protecție. Chemat în fața unei comisii prezintă motivul pentru care ar dori să părăsească definitiv țara: Le-am spus că în acest regim opresiv și represiv nu mă mai simt in siguranță, de îndată ce pentru opiniile mele am fost internat și în clinici psihiatrice.
    La 13 octombrie 1978 cere renunțarea la pașaport și închiderea dosarului, temându-se pentru viața sa.
  Anii au trecut. În tot acest timp a fost monitorizat, având interdicția de părăsi comuna Bordușani și a fost supus la numeroase agresiuni din partea securiștilor care urmăreau ștergerea oricăror dovezi compromițătoare: manuscrise și fotografii care atestau ororile și umilințele la care fusese supus. Mărturii cu privire la acțiunile îndreptate împotriva sa se regăsesc în volumul Metereze, a doua parte dintr-o trilogie în care Constantin Dumitrescu-Cunctator rememorează scene care i-au marcat profund viața: Și agresiunile au continuat. Până în  februarie 1988 am pus geamurile de 5, 6 7, 8 ori. Iarna 1986-1987 am trecut-o trei sferturi din ea cu jurnale sau foi de plastic în ferestre, în loc de geamuri. Ușa și cercevelele poartă și azi semnele loviturilor.
  Revoluția din 1989 l-a găsit împreună cu tovarășul său de suferință,Grigore Căpățână, în Bărăgan, ca zilier la sapă.
După revoluție, odată cu noua ordine socială își reîncepe activitatea politică și devine senator. În ciuda faptului că nu mai este urmărit și are libertatea la care visa, Constantin Dumitrescu-Cunctator păstrează vie, până în ultima clipă a vieții sale amintirea locului în care a trecut testul suprem de rezistență prin care a dovedit faptul că nimeni și nimic nu poate învinge voința și convingerile unui om: După 40 de ani de temniță și surghiun voluntar pot să locuiesc în București cu soția și fiica mea. Dar domiciliul meu este in Bordușani, în casa care poartă semnele agresiunilor repetate. În cele 7-8 zile cât petrec pe luna între aceiași pereți mă simt ca acasă. Nu-mi mai bat sapa dimineața n-o mai leg de portbagajul bicicletei nu mai pedalez grăbit să ajung în capătul tarlalei. Nu mai înfrunt ploi sau arșiță. Nici nu mă mai duc la cules de porumb târziu în toamnă sau chiar gerul din decembrie care-mi ardea degetele. Sunt liber, dar cu melancolie îmi aduc aminte de acele vremuri cumplite. Cumplit, dar frumos. M-am învins în primul rând , pe mine. N-am mers pe linia de minima rezistență. Făcusem toți dovada că am crescut și am cântat până la bacalaureat: ,,Trăiască Regele-Pe -al nostru steag e scris unire-la arme ( când patria ne cheamă sub drapel datori sunt toți copiii ei s-alerge/ să-l apere, să moară pentru el) pui de lei- Latină ginta e regina".


sursa : Revista de istorie și cultura ialomițeană ,,Naparis''/
articol:
 prof. Mihaela Cogean

Cu respect pentru cititorii blogului
bibliotecar,
 Elena Jitaru