vineri, 29 octombrie 2010

MARIA - REGINA ROMÂNIEI

   Născută pe   29 Octombrie 1875  la Eastwell Park (Anglia) și plecată dintre noi pe 18 iulie 1938, Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii s-a dovedit cea mai luminoasă figură a perioadei noastre regale, ca soție a lui Ferdinand I.
  Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prințul Ferdinand de Hohenzollern ,moștenitor al Tronului României și căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.La scurt timp după venirea în România, calitățile sale au transformat-o într-o figură publică cunoscută, fiind supranumită de popor Mama Regină, Mama Răniților ,Regina Soldat.A devenit regină în 1914, a promovat interesele României și deși rolul femeilor în politică era cel puțin redus, Regina a fost sfătuitorul cel mai apropiat al regelui Ferdinand până la decesul acestuia în 1927. În momentul în care fiul său Carol a moștenit tronul , acesta a izolat-o complet de viața publică.
   Regina Maria a fost mama a 6 copii : principele Carol,principesele Elisabeta și Marioara , principele Nicolae , principesa Ileana și principele Mircea.Regina a fost legată sufletește de două locuri : Balcic și Bran:"  Balcicul și Branul sunt casele mele de vis, inima mea" spunea Regina Maria. Era iubită în Balcic și i se spunea Sultana, vila sa aducând cu construcțiile musulmane, având un turn precum un minaret. Regina a fost o persoană fascinantă , cu  un stil de viață propriu , stil pe care l-a impus domeniului de la Balcic. A colecționat  și creat lucrări artistice și a decorat interioarele și exterioarele clădirilor în care a locuit.
   După încoronarea de la Alba Iulia , în 1922 , a efectuat vizite externe în care a fost cunoscută cultura poporului român ,popor pe care l-a iubit și despre care spunea în testamentul său:"Țării mele și Poporului meu ,când veți ceti aceste slove, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși , din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani , când am  venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.(...)Te binecuvântez iubită Românie ,țara bucuriilor și durerilor mele ,frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o reântregită a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd  împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste , să stai veșnic falnică printre națiuni , să fii cinstită, iubită și pricepută".
   Cea mai mare dorință testamentară a Reginei Maria a fost ca inima să-i fie depusă la biserica Stella Maris  la Balcic.În octombrie 1938, la trei luni după moartea reginei, inima acesteia ,așezată într-o casetă de aur, cu peste 300 de pietre prețioase era depusă la Balcic.
   În 1940, România pierde Cadrilaterul, deci și Balcicul , în favoarea Bulgariei așa că inima a fost adusă în bisericuța de le Bran. Peste un an ,caseta este din nou mutată într-un sarcofag situat pe o stâncă în apropierea Castelului Bran . Conform istoricilor, comunistii au vandalizat capela si au spart sarcofagul cu rangile, au descoperit caseta si  au ascuns-o in casa de bani a Muzeului Castelului Bran. A stat acolo pana in  martie 1971 cand a fost adusa la Muzeul National de Istorie a Romaniei unde se afla si astazi.Caseta de aur si  argint masiv se afla in centrul ansamblului dedicat inimii Reginei Maria .In stanga se gaseste caseta mai mica  de argint care adaposteste ,invelita in catifea alba si fina ,inima Reginei.

luni, 25 octombrie 2010

25 Octombrie - Ziua Armatei Române

      Poporul român angajat cu întregul său potențial material și uman în războiul drept, eliberator, antihitlerist a obținut la 25 Octombrie 1944 o strălucită victorie - eliberarea părții de N-V a țării de sub ocupație horthyst-hitleristă .S- a eliberat întreg teritoriul de 43492Kmp. ocupat prin dictatul criminal de la Viena  refăcându-se în partea de vest adevăratele hotare de stat ale României.
   Pe timpul  acțiunilor militare din septembrie- octombrie 1944 desfășurate în Transilvania, Crișana, Banat,  România a menținut sub arme în medie 600 000 militari. La operațiile executate pentru izgonirea horthyștilor și hitleriștilor din N-V țării, armata română a participat cu 28 de divizii, 1 corp aerian, 2 brigăzi de artilerie antiaeriană, cu alte unități și formațiuni însumând un efectiv de 275000 militari.
Pierderile suferite de trupele române între 1 septembrie - 25 octombrie 1944 s-au ridicat la 49744 oameni(morți. răniți, dispăruți) iar cele provocate inamicului au fost de 21434 militari.
   Armata română a avut de infruntat un inamic dârz, bine pregătit și dotat, cu experiență de război, a eliberat 872 localități dintre care 8 orașe: Sf. Gheorghe, Odorhei , Tg. Mureș , Gherla, Zalău, Cehu Silvaniei,Tușnad și Carei(acesta din urmă fiind ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupație horthystă) , și în cooperare cu trupele sovietice au participat efectiv la eliberarea orașelor Cluj , Oradea , Satu-Mare , Salonta.
    După 25 oct. 1944 , armata română a participat alături de armata sovietică în lupta pentru eliberarea Ungariei .Pe frontul din Ungaria , armata română a angajat 210000 militari , eliberând 14 orașe mari și 1224 comune. Au căzut la datorie 42000 de oameni (morți, răniți, dispăruți, prizonieri).
    Pe frontul Cehoslovaciei au participat 248450 militari români din rândurile cărora au căzut 67495 eroi. Circa 2000 militari români și-au adus contribuția la eliberarea părții de N-E a Austriei. Cu un efectiv total de peste 500000 de luptători  din care au pierit peste 169000 eroi, armata română a parcurs peste 1700 Km de la Marea Neagră până în Cadrilaterul Boemiei ,a eliberat peste 200000 Kmp de sub ocupație străină (România, Ungaria, Cehoslovacia, Austria) . 
   Ostașii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii.
    La 9 Mai 1945 când războiul a luat sfârșit, armata română s-a întors în țară cu steaguri acoperite de glorie nemuritoare trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare.
     La această măreață sărbătoare se cuvine să aducem un pios omagiu tuturor celor ce și-au dat viața pentru libertatea , unitatea și integritatea României.

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FETEȘTI - PREZENTARE

     BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FETEȘTI este o bibliotecă cu profil enciclopedic  și se subordonează Consiliului Local funcționând potrivit regulamentului propriu aprobat de unitatea tutelară.
 Este singura bibliotecă după biblioteca județeană ,care are și filială cu depozit de carte.
     Biblioteca servește comunitatea locală, permite accesul nelimitat și gratuit la colecții, baze de date , alte surse de informații , are rol informațional, educațional , se adresează tuturor categoriilor socio-profesionale.
      
              Politica de achiziții
- comenzi la edituri,
- donații de la persoane particulare sau fundații, de la Ministerul Culturii,
- schimburi interbibliotecare,
- alte surse legale.

            Atribuții

- pune la dispoziția utilizatorilor colecții enciclopedice
- asigură servicii de împrumut de documente la domiciliu și consultare în sala  de lectură, documentare , lectură și educație permanentă.

           Facilități

- regăsirea rapidă după titlu, autor, domeniu a unităților de bibliotecă la raft
- participă la  acțiuni culturale,
- acces la Internet
-  informații bibliografice la cerere.       

joi, 21 octombrie 2010

BIBLIONET-LUMEA ÎN BIBLIOTECA MEA

        





          BIBLIOTECA MUNICIPALĂ oferă publicului feteștean o nouă modalitate de a avea acces la informația dorită în timp real.
                                               AȘADAR ,ÎN DATA DE 20 OCTOMBRIE 2010  A AVUT LOC DESCHIDEREA OFICIALĂ A PROGRAMULUI    BIBLIONET-LUMEA ÎN BIBLIOTECA  MEA.
Obiectivul programului  BIBLIONET  este de a facilita accesul populației la mijloacele tehnologiei informaționale pornind de la faptul că 80% din populație , mai ales din zonele rurale nu are acces la Internet.
                                          Din această cauză, pentru mulți dintre cetățenii țării nu sunt disponibile beneficiile economice și sociale ale accesului la Internet cum ar fi: găsirea unui loc de muncă, informații din domeniul sănătății, servicii bancare și de administrare On line a afacerilor  sau comunicarea cu rudele din străinătate.
  Menționăm aici câteva tipuri de activități care se realizează în cadrul CIP:
        -   Calculatoarele cu internet pentru public(CIP) sunt cele mai puternice instrumente de cercetare,
        - Internetul este calea facilă prin care oamenii reușesc să rezolve probleme  legate de serviciile medicale, de sănătate în general,
        -  Prin intermediul Internetului se pot frecventa cursuri neterminate sau chiar absolvirea lor,
        -  Având calculator și Internet, membrii comunității pot să-și folosească creativitatea  și ideile noi  pot fi fructificate la nivel local,
        -   Prin intermediul site-urilor WEB se pot găsi locuri de muncă,
        -      Biblioteca permite micilor întreprinzători accesul la baze de date care sunt costisitoare sau dificil de procurat în afara bibliotecii. Tot aici se pot completa formulare fiscale, se pot face plăți on line,
        - Internetul face ca prin intermediul unui e-mail să ții legătura cu prietenii ,familia,
      - Se pot realiza pagini Web, bloguri unde turiștii pot lăsa impresii de călătorie,
       -Cetătenii se pot informa cu toate deciziile ce se iau la nivel  local având la îndemână o bază de date actualizată cu toate hotărârile Consiliului Local,
      - Pentru persoanele vârstnice, cele cu educație precară sau chiar analfabeți, cu deficiențe de vorbire sau de auz,  pentru minorităti(rromi sau altele), bibliotecile sunt o sursă de informație, împrumută cărți , furnizează acces liber  la calculatoare , pot organiza expoziții, programe de pregătire after-school pentru copii , contribuie la conservarea istoriei locale.

Postare prezentată

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FETEȘTI - PREZENTARE

     BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FETEȘTI este o bibliotecă cu profil enciclopedic  și se subordonează Consiliului Local funcționând potrivit regul...