luni, 20 iunie 2011

Principele Radu al României

-- ne lansează o invitaţie la lectura ''Provizoratului istoric".
              
 







     După ce şi-a prezentat volumul de publicistică în mai multe oraşe din ţară, principele s-a intors pentru a treia oară în oraşul de pe malul Borcei , la Fetesti, în data de 17 iunie a. c. . În incinta Galeriilor "Lumina", acesta a fost întâmpinat de primarul oraşului,dl.ing. Gheorghe Catrinoiu, personalităţi locale, oameni de cultură , profesori, elevi  şi a dorit să vorbească acestora despre istoricul monarhiei şi rolul pe care îl are Casa Regală în promovarea pozitivă a României pe plan extern.
           "Provizoratul istoric" cuprinde articole , eseuri,declaraţii şi conferinţe din anii 2007- 2010 continuând cele doua volume publicate de Principele Radu al Romaniei:" Europa din noi" si " Biblioteca în flăcări".
             Principele Radu este autor şi al urmatoarelor volume precum:
                  "Dincolo de mască" -  1997
                   " Ana a Romaniei - Un razboi, un exil, o viaţă"  -  2000,  2005,  2008
                  "Mihai al Romaniei"  -  2001,  2008
                   " Kildine" (traducere romanească a cărţii de poveşti a Reginei Maria a Romaniei)  - 2003
                   " Europa din noi"    -2005
                  " Biblioteca in flăcări" - 2007
                  " Nunta de diamant"  -  2008
                   "Coroana română"    -  2009
                   " Provizoratul istoric"   - 2010
                   " Lumea regelui"          - 2011   

vineri, 17 iunie 2011

CEL MAI FIDEL CITITOR




          -acţiune ce a avut loc în data de 15 iunie a.c. la Biblioteca Municipală Feteşti. S-a desfăşurat cu participarea elevilor, profesorilor, bibliotecarilor şi a colaboratorilor care ne-au fost alături de-a lungul timpului. Acţiunea a avut ca scop atragerea catre lectură mai ales a segmentului de cititori cu vârsta cuprinsă între 9 si 18 ani.
    Aşadar, a participat publicul ţintă- elevii, precum şi alte categorii de public cu vârste diferite şi fiecare a avut plăcerea să prezinte liber sau după notiţe un rezumat sau un eseu al ultimei sale cărţi citite.
   Ca la orice concurs care se respectă au fost acordate premii şi diplome de popularitate .
   La final am avut plăcerea să beneficiem şi de nişte ''sfaturi'' literare ale unui scriitor feteştean- Mircea Dumitrescu- care-şi lansa în aceeaşi seară, la Galeriile Lumina volumul cu titlul "Cum îngerii devin peşti" , primul dintre cele patru pe care le are pe masa de lucru.




















 
        

joi, 2 iunie 2011









De  ziua copiilor




   Ziua Internaţională  a Copiilor , 1 Iunie  a intrat în istorie având începuturile în anul 1925, an în care, la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor. Aceasta zi este sărbătorită în lume la date diferite,în functie de istoria naţională a fiecarei ţări. 
      Ziua de 1 Iunie este ziua în care revenim cu toţii la momentele plăcute ale copilariei, este ziua când, noi cei mari, adulţii trebuie să conştientizăm că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi că, el, copilul va avea nevoie de sprijinul nostru zi de zi .
De aceea, Ziua Copilului este cu adevarat numai a lor, a copiilor şi trebuie sărbatorită cum se cuvine; este un prilej şi pentru părinţi, bunici de a uita toate grijile, de a se bucura de fiecare zi şi clipă a vieţii aşa cum o fac cei mici.
     In această zi , fiecare dintre noi îşi aminteşte de momentele  frumoase ale copilăriei, retrăindu-le prin ochii oricărui copil.
     Aşadar, 1 Iunie  reprezintă Ziua Copilului, zi în care toţi copiii trebuie să primească cadouri, să se distreze împreună ... .
      Păcat că în România zilelor noastre, copiilor le sunt oferite atât de puţine bucurii...materiale !  De multe ori poate, singura  bucurie pe care le-o putem oferi este doar dragostea din sufletul nostru de părinte.
                                                          '' La mulţi ani copii români!''
                                          ''La mulţi ani copii ai lumii!''
     Vă mulţumim că existaţi, că ne faceţi viaţa mai frumoasă, mai bogată!
                             Şi nu uitaţi :  Vă iubim!  



Postare prezentată

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FETEȘTI - PREZENTARE

     BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FETEȘTI este o bibliotecă cu profil enciclopedic  și se subordonează Consiliului Local funcționând potrivit regul...