Bolile faraonilor

       În scrierea hieroglifică egipteană, omul în vârstă este figurat ca om încovoiat, sprijinit în baston. Ptah-Hotep, care ajuns la o vârstă înaintată se lamentează astfel: ,,Suveran, stăpânul meu, mare vârstă a venit, bătrânețea a coborât asupra mea, încetinel a sosit, slăbiciunea copilăriei a reapărut și ea face cel care a redevenit copil să doarmă fără încetare.
   Știm despre Ramses al II-lea că atins vârsta de 96 de ani după o domnie de 65 de ani. Haremul său număra doua sute de soții de la care a avut 96 de băieti și 60 de fete. Ne întrebăm însa, ceilalți supuși ai acestui faraon cu o sănătate excepțională, ei oameni de rând nu mureau la o vârstă mijlocie?

       Vârsta medie a vechilor egipteni era de 36 de ani

   In muzeul din Turin, cele șapte sute nouă cranii de adulți provenind din mormintele dinastice din Gebelen și Assiout, i-au permis lui Chiarelli să stabilească vârsta medie de viață la 36 ani. Probabil că vârsta medie reală era și mai mică, dacă se ține seama de mortalitatea infantilă ridicată. ...

        
      Dentiția era una foarte proastă

   Dentiția vechilor egipteni era într-o stare foarte proastă....  Suprafața eșantioanelor de pâine găsită în morminte era presărată  cu boabe de grâu întregi, astfel încât s-a crezut la început că mestecarea lor era singura responsabilă de tocirea dinților. Dar examinarea mai atentă  a unei pâini rupte a pus imediat în evidența, pe suprafața tăieturii numeroase puncte strălucitoare care reflectau lumina. ... Era vorba de bobițe rotunjite de nisip și de mici fragmente ascuțite de feldspat, mica și gresie. Cercetătorul englez Prag a citit lucrările lui Plinius că locuitorii Cartaginei zdrobeau mai întâi grâul cu un mai , apoi îi adăugau o cantitate mică de cărămidă pisată , cretă și nisip  înainte de a măcina grăuntele. Pentru a-și explica de ce se proceda așa, a încercat să zdrobească grâul cu o moara veche de măcinat și a observat cu surprindere că prin acest procedeu nici după un sfert de oră de funcționare, bobul nu se fărâmița. Adăugând unu la sută nisip, a obținut foarte repede o făină foarte fină.
      Relatarea lui Herodot arăta că: ,,țara este plină de medici, unii pentru ochi, alții pentru dinți, alții pentru abdomen, alții pentru boli ascunse''. Totuși, mijloacele terapeutice de care dispuneau erau destul de sărace. Papirusul Ebers, vastă enciclopedie medicală....descria numeroase metode pentru a alina durerile de dinți. Iată un exemplu: ,,Se amestecă lapte de vacă , smochine proaspete și roșcove pisate. Lăsați împreună în timpul nopții, apoi se amesteca timp de noua zile''(cu acestea se spera vindecarea cariei sau a unui abces al maxilarului!)
   La câteva mumii s-a găsit chiar câte un dinte artificial, tăiat din fildeș și montat pe un pivot de lemn.
  Arteroscleroza, infarctul miocardic, accidentele vasculare, arterita-considerate boli ale civilizației - îi afectau și pe egipteni, deși ei trăiau în condiții incomparabil mai puțin stresante decât noi.

       Egiptenii tușeau fără îndoială foarte mult
  
 Intr-adevăr , papirusul Ebers conținea nu  mai puțin de 21 de poțiuni și o inhalație pentru combaterea unui simptom. Nu trebuie să ne inducă în eroare climatul sec și cald al Egiptului, căci nopțile erau totuși reci, constituind o permanentă sursa de răceală și bronșite.





   Lepra și ciuma erau cunoscute și în antichitate: prima mutilase mâini și picioarele unei femei  copte, a doua determinase leziuni ale plămânilor și ficatului la un egiptean în perioada greacă.
  Bilharzioza numita și boala ,,âaâ''este o maladie parazitară care provoacă leziuni ale căilor urinare , dar se mai cunoaște și o varietate a intestinului și pancreasului.
 
    Nici faraonii nu erau ocoliți de boli

    Ramses al V-lea a suferit de variolă și apoi de o imensă hernie inguinală care coborâse în bursa și îi dublase volumul scrotului. Regele Siptah era șchiop și prezenta o deformare a piciorului căpătată în copilărie: toată gamba dreaptă îi era atrofiată și se termina cu un ,,pied-bot'', sechelă evidentă a unei poliomielite.


   Piticii erau văzuți ca oameni cu daruri cerești
   
   Nu erau deloc rari in Egipt . S-au găsit schelete din perioada predinastică. Se pare că erau bine văzuți și sarcofage sau morminte luxoase ca acelea ale piticilor Seneb si Puoinhetef stau mărturie  despre condiția lor socială ridicată. Poate că aceștia jucau rolul de bufoni la curte, căci în titlurile purtate la palat exista și acela de ,,director al piticilor'' și un ,,maestru al piticilor'', denumire înscrisă pe veșmintele pe care le purtau.

   
      Multe dintre mumiile examinate au urme de fracturi: unele dintre ele, mai ales acelea din epoca târzie, fiind cauzate de manipularea neglijentă de către îmbălsămători sau chiar datorită încercării de a face să încapă un trup prea lung sau prea voluminos într-un sarcofag prost croit.

           Bătaia în școală

     Bătaia cu bastonul, mai ales în școli, explică marele număr de fracturi ale antebrațului stâng. Sunt fracturi care au condus la concluzii neașteptate. De exemplu în cazul unui băietaș de 10 ani din Theba, având craniul sfărâmat, ochiul stâng smuls din orbita și genunchiul luxat. Se poate deduce după reconstituirea crimei că acest copil, apucat de picioare, a fost proiectat contra unui zid de piatră. Motivul poate că trebuie căutat în dorința de a scăpa de un ipotetic pretendent la tron. ...

        Frumusețea reginei Nefertiti 

   Regina Nefertiti a rămas până în zilele noastre un etalon al frumuseții. Remarcabilele sale calități nu se limitau însă la atât. Arheologul american Smith de la Universitatea din Pennsylvania este de părere că, trecând sub tăcere celelalte merite ale reginei, istoria a comis o nedreptate, pe care medicina încearcă să o repare. El pretinde că treburile statului ar fi fost conduse în realitate de regină și nu de augustul ei soț, faraonul Ahnaton. Cel de al doilea argument, de ordin medical, invocat de Smith îl constituie aspectul fizic al faraonului , așa cum este el înfățișat de statuile și basoreliefurile de la Karnak: cu fața prelungă, cu bărbia proeminentă, buze groase și urechile enorme, cu gâtul subțire, șoldurile late, coapsele groase și gambele prea subțiri, Ahnaton este descris de Smith drept un ,,tipic dezechilibrat glandular''.

sursa:,,Lumea văzută de medici''-de Paul Ștefănescu
sursa foto: Internet





Cu respect pentru cititorii blogului,
bibliotecar-Elena Jitaru

Gânduri de cititor

    Viscol fierbinte

         (autor Mircea Dumitrescu)

            ,,Viscol fierbinte''este un roman din ciclul romanelor-felii de viață - un roman realist, cu un subiect comun, aparent banal (dar care ține  cititorul pe jar); o carte despre viață, despre ,,natura umană...cu bune și cu rele''așa cum spune autorul.
            Este un crâmpei dintr-o poveste de dragoste întreruptă neașteptat din motive iarăși,umane, dar al cărui final este unul fericit, presărat cu umor.
             Iubirea dintre cele două personaje este ea însăși plină de farmec,așa cum sunt la început toate iubirile, iar sfârșitul poveștii pare să fie ,,un nou început''.



       Singura mea remarcă este de fapt un citat: ,,Unele cărți ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate și digerate pe îndelete.(Cornelia Funke  - autor german al romanelor de ficțiune pentru copii).









Cu respect pentru cititori, 
bibliotecar-Elena Jitaru

ISTORIA INVATAMANTULUI FETESTEAN (1838-1948)

ISTORIA INVATAMANTULUI FETESTEAN (1838-1948)
                                        autor prof. Mircea Manoiu


                                  ,,Alexandrina Dragnea, invatatoare in perioada 1933-1946''
                                           cap.VI  ,,Scoala primara nr.5 Fetestii Noi (Vlasca)''




                  ,,Mi-am dat sufletul pentru invatamant, dar suflet din sufletul meu a ramas in satul si scoala Buliga. Privesc cu nostalgie la anii care au trecut peste mine si imi amintesc despre primii ani ca dascal. In anul 1932 veneam de la o scoala din Ardeal, o scoala cu traditie, unde am fost repartizata dupa absolvirea Scolii Normale de fete. Impreuna cu sotul meu, Dragnea Tudor, paseam in satul Buliga si, mai mult, in scoala acestui sat, un satuc saracacios, dar cu oameni harnici si primitori. Scoala avea doua sali de clasa, un hol si o cancelarie. O sala era dedicata cursurilor, cealalta era pentru recreatie. Iata au sosit si primii elevi, imbracati saracacios, dar        curati, incaltati cu mesi facuti din lana si     captusiti cu o panza de in mai groasa, sa le tina de cald. Ghiozdanele erau tot din panza tesuta de femeile din sat, in razboi sau argea, asa cum se numea atunci. In ghiozdan pastrau, cu mare grija, tablitele, condeiul si un bot de mamaliga ramas de seara. iar cei care erau mai avuti aveau lipii coapte pe plita, in dimineata aceea. In sala de clasa erau zece banci neincapatoare pentru elevii care erau inscrisi. Lucram la simultan, dimineata doua clase, dupa amiaza doua clase. Imi erau dragi micutii, fiindca vedeam in ochii lor dorinta de a cunoaste, de a sti cat mai multe, de a patrunde in tainele cartilor, putine la numar.
    Sotul meu era si director de scoala si, pentru a face viata mai frumoasa, am infiintat peste drum un parc al scolii. Cu sprijinul oamenilor din sat, l-am ingradit si am instituit un program de ingrijire. S-au plantat pomi fructiferi, s-au sadit flori, s-au trasat alei si, in mijloc, era un impunator catarg, unde, in fiecare zi, la aceeasi ora, ridicam pavilionul si intonam cu totii, imnul. In acest parc nu avea voie sa intre nimeni, peste zi si pentru mai multa sigurant
a, era pazit de elevi. Ordinea si disciplina si-au pus pecetea peste sat.
      Nu-mi erau de ajuns cursurile de zi cu zi, am inceput sa antrenez fosti elevi la diferite actiuni gospodaresti si culturale. Alaturi de elevii de la clasa, acesti copii participau la serbarile scolare desfasurate in parcul scolii. Fetele muncite ale batranilor din sat parca se luminau, exprimau acea bucurie ca si la ei in sat se intampla ceva frumos, ca ieseau din negura cotidianului. Organizam sezatori cu femeile din sat, pana in noapte depanand amintiri, recitam poezii si interpretam cantece de dragoste si dor. Deseori le citeam carti, pentru a le inspira dorinta de cunoastere, de a-si da micutii lor sa invete carte la scoala.
     Perioada de 14 ani petrecuta in scoala Buliga si-a pus amprenta pe sufletul meu. La cei 93 de ani
(acum) simt ca sufletul meu a ramas acolo in sat, alaturi de fostii elevi. Imi amintesc cu drag de Moroianu Grigore- azi economist pe litoral, Pismis Alexe- colonel la Satu Mare, Lungu Nicolae- inginer la Campulung...''







sursa foto: Internet

Istoria celor 110 ani ai invatamantul fetestean

       Monografia ,,Istoria invatamantului fetestean (1838-1948)'' lansata la Galeriile ,,Lumina'' din municipiul Fetesti in 6 septembrie 2016 este o completare a monografiilor din 1944, 1946, 1975, toate legate de invatamantul fetestean de la inceputul secolului XIX-lea.
      Lucrarea infaptuita in baza documentelor Arhivelor Nationale Bucuresti reuseste sa scoata la iveala viata sociala, dar si istoria localitatii si in special a scolilor fetestene pe o perioada de 110 ani- perioada celor doua razboaie mondiale.
      In lecturarea acestei monografii se intalnesc pasaje deosebit de emotionante legate de viata localnicilor ai acestor ani. Aceasta perioada zbuciumata pentru intreaga tara si-a pus amprente adanci asupra invatamantului romanesc, insa activitatea dascalilor de la catedra a fost una continua si asidua in care se urmarea ,,citirea sloboda si cu inteles'', scrierea ,,regulata si ceteata'', ,,rugaciunile pe care trebuie sa le stie orice crestin: elementele catehisiei legii crestine'', ,, cele patru lucrari ale aritmeticii''.
       De mentionat ca lucrarea de fata face referire la invatamantul primar fetestean.
       Ar fi nedrept daca n-am mentiona si autorul care s-a dedicat cu sarg in aducerea spre citire a acestei lucrari.
        Este vorba despre profesorul- pensionar, domnul Mircea Manoiu nascut la data de 7 mai 1943 in localitatea Fetesti. Absolvent al Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza'' din Iasi, Facultatea de Biologie, profesor cu gradul didactic I a functionat la scolile din cartierele Buliga si Vlasca si a incheiat acivitatea didactica la Scoala Gimnaziala ,,Aurel Vlaicu''.

       Dupa 44 de ani de activitate, domnul profesor aduce prinos de recunostinta colegilor de breasla inaintasi: ,,Imi plec fruntea in fata tuturor slujitorilor de la catedra, a acelor minunati dascali care, in conditiile vitrege ale inceputului, dar si a acelor care in anii ce au urmat, cu caldura, dragoste si daruire s-au ingrijit de cei veniti sa desluseasca slovele cartilor''.

bibliotecar -Elena Jitaru