Spuneti „NU” etnobotanicelor

       Etnobotanica face parte din patrimonial tradițional și cultural al popoarelor  și se referă la regnul vegetal, sub multiple aspecte : denumiri populare ale plantelor și originea acestor denumiri, atât celor din flora spontană, cât și a celor din culturi, utilizate în scop alimentar, în medicina tradițională.

       Potrivit  Marelui Dicționar de Neologisme publicat în 2000, etnobotanica reprezintă o  ramură a etnobiologiei care studiază relațiile reciproce dintre om și mediu vegetal, incluziv efectele  halucinogene ale plantelor. Drogul, termen anglo-saxon se referea în trecut la medicamentele care se vindeau în drogherii sau farmacii. În prezent se face distincție între „Drug”și „Therapeutical drug”.  Termenul de „drog”  a căpătat sens peiorativ, referindu-se la orice substanță naturală sau de sinteză chimică ce produce dependență fizică sau psihică. Sub denumiri generice ca „aromaterapie” sau „etnobotanice”, noii dealeri de droguri vând alternative la drogurile ușoare. Marfa este vândută  oricărui client fără un control minim al vârstei clienților. Mai grav este că astfel de magazine au fost amplasate lângă școli, universități unde tinerii și adolescenții folosesc aceste produse  care conțin  droguri și care ulterior creează dependență.  Sunt numeroase cazurile în care aceste persoane ajung la spital. Nu există „droguri ușoare” sau care nu sunt nocive, deoarece toate creează dependență. Chiar și cele  admise  legale  cum sunt alcoolul, tutunul, cafeaua, ceaiul negru, coca consumate în cantități mari și timp îndelungat produc dependență.

       Din cele mai vechi timpuri, drogurile erau folosite în special de populațiile din cele două Americi, Asia și Africa provenind din regimul vegetal în scopul creșterii rezistenței fizice, îndepartării senzației de foame, stimulării potenței sexuale pentru ambele sexe, în scopuri ritualice sau în magia neagră. Prin apariția magazinelor cu așa-zise „produse etnobotanice” care vindeau „ceaiuri de vise” în care erau strecurate droguri s-a compromis termenul de „etnobotanic” consacrat de știință.

 Diferența dintre efectul ilariant al drogurilor etnobotanice și cel toxic este mică. Unele produse conțin THC (tetrahidrocarbinol - substanță activă din canabis întâlnită în hașiș și marihuana), dar vânzătorii se ascund după recomandarea tipărită pe plic: „nu recomandăm fumarea acestui produs deoarece poate avea senzații similare sau chiar mai puternice decât cele oferite de plantele cu un conținut ridicat de THC”.

       Avem  o lege care interzice 36 de plante cu efect halucinogen, dar rezultatele aplicării sunt aproape nule. Medicii sunt îngrijorați de numărul tot mai mare de tineri consumatori de droguri și substanțe etnobotanice de la o vârstă fragedă: 10-12 ani.

       În tratarea tinerilor dependenți de substanțe interzise, psihiatrii români urmează modelul  școlii vieneze de psihiatrie. Acesta se bazează pe un tratament prin care tinerii sunt ajutați să-și găsească un sens în viață, iar igiena mentală și afecțiunea familiei sunt esențiale în reușita  terapiei. Prevenirea consumului de droguri legale ar trebui făcută pe categorii de public: într-un fel va asculta mesajul un grup de olimpici, altfel niște adolescenți care ascultă manele și altfel o gașcă de rolleri .

      România face parte, alături de Bulgaria, Estonia și Letonia dintre țările în care cunoașterea și informarea efectelor consumului de droguri sunt cele mai scăzute. Aceasta face să primeze curiozitatea și spiritul de „gașcă” printre tineri.

Luceafărul poeziei românești

                                                                                " ...Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci,,

                                                                                                                                          (Tudor Vianu)

    

          Ibrăileanu nota în unul din cele mai luminoase studii ale sale asupra marelui scriitor următoarele : ,,...Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea.  ...Era , o știm bine din cărțile tuturor celor ce l-au cunoscut și din manuscrisele sale, un om de mare cultură, excelent cunoscător al principalelor literaturi moderne și antice ale marilor filosofi , cu temeinice cunoștințe  de istorie filologie, folclor, chiar de economie politică și altele,, .

         Eminescu n-a dat niciodată glas decât acelor simțuri și gândiri care chiar dacă nu erau ale lui personale, corespundeau gândirilor și simțurilor poporului sau suferințelor sau nedumeririlor și contradicțiilor sau celor mai dramatice ,năzuințelor celor mai alese ale omenirii.

         Fiu al unui boiernaș de țară cu stare foarte modestă, M. Eminescu trăiește în copilărie o viață de copil de țăran, cunoscând ca atare îndeaproape satul, natura, oamenii, moravurile tradițiile , jocurile, cântecele, povestile poporane . Au urmat apoi anii de gimnaziu de la Cernăuți dominați de profesorul Aron Pumnul, de spiritul revoluției de la 1848.

        Urmează cel de al treilea strat din formația lui Eminescu, cei din anii 1866-1869, anii cei mai enigmatici , dar atât de interesanți în care el ca simplu student, ca sufleur, copist de roluri ori figurant a cunoscut toate ținuturile românești cu feluriți oameni culegând de pretutindeni nu numai material folcloric dar și observații scrise sau nescrise, învățătură despre viață și lume.

 Tot Ibrăileanu spunea:,,Eminescu nu este numai poet de geniu. Este ceva mai mult.El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc și cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă - fuziunea normală -a sufletului daco-roman cu cultura occidentală ...,, .

         Așadar , în 1850 , la 15 ianuarie, la Botoșani vine pe lume cel de-al șaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. Copilăria și-o petrece la Botoșani. Clasele întâi și a doua primare le face la Ipotești și următoarele două la Național Hauptshule în Cernăuți. Se înscrie apoi la gimnaziul din Cernăuți ; întrerupe școala , se întoarce la Ipotești. În martie 1864 îl găsim practicant la Tribunalul din Botoșani.  Un an mai târziu demisionează și se alătură trupei teatrale Fanny Tardini-Vlădicescu. Reântors la Cernăuți ingrijește biblioteca profesorului Aron Pumnul unde este găzduit.

       În 1866 încetează din viață Aron Pumnul și cu acest prilej compune oda funebră ,, La mormântul lui Aron Pumnul,,  semnată M. Eminoviciu ,,privatist,, . La 25 februarie/9 martie debutează în revista ,,Familia ,, din Pesta cu poezia ,,De-aș avea...,, . Cu acest prilej , Iosif Vulcan , directorul publicației îi schimbă numele din Eminoviciu în Eminescu .

      În octombrie 1869 se înscrie ca ,, audient extraordinar,, și nu ca student (neavând diplomă de bacalaureat) la Facultatea de filosofie de la Viena unde se aflau toți colegii lui din Cernăuți.Face cunoștință cu Ioan slavici. Folosește pseudonimul  ,,Varro,, pentru a publica articole de politică națională. În următorii 2 ani îi apar în Convorbiri literare ,, Făt frumos  din lacrimă,,   ,,Mortua est,,.
      În 1872 o cunoaște la Viena pe frumoasa dnă. Veronica Micle. La dorința și sfatul lui Titu Maiorescu , Eminescu se pregătește pentru doctoratul în filosofie.Studiază doctrina filosofică a lui Kant din care începe să traducă. Renunță la doctorat și poetul se întoarce la Iași unde este numit la intervenția lui Titu Maiorescu, director al Bibliotecii Centrale . Un an mai târziu este destituit ca urmare a unei intrigi din postul de bibliotecar și este numit revizor școlar în județele Iași și Vaslui. Ca redactor și corector la  Curierul  din Iași publica ,,La aniversară..,,  Cezara ,,și traducerea,, Morella,, de E. Poe. Demisionează de la Curierul și în  1877 va fi numit redactor la ziarul Timpul din București și mai târziu redactor șef al aceluiași ziar dedicându-se jurnalisticii fără a abandona creația poetică . În această perioadă a devenit bun prieten cu Ion Creangă pe care l-a determinat să scrie și l-a introdus în  Junimea .În 1879 moare Ștefan Micle soțul Veronicăi  Micle. Văduva vine la București și împreună cu Eminescu își fac planuri de căsătorie , dar pentru că poetul se dedică tot mai mult muncii de gazetar , planurile devin nerealizabile. Ajungând la un acut dezacord cu Veronica Micle renunță la căsătoria proiectată și ca urmare are loc un violent schimb de scrisori, iar Veronica îi înapoiază o parte din poeziile primite.
     În 1881 ,între 1 februarie și 1 septembrie apar Scrisorile I și IV. Termină Scrisoarea aVa și continuă lucrul la poemul ,,Luceafărul,, ca și la variantele poeziei ,,Mai am un singur dor,, . Datorită activității publicistice excepționale , începând cu 1883 starea de sănătate a lui Eminescu se deteriorează din ce în ce mai mult , astfel că are loc primul său șoc nervos și este internat în sanatoriul doctorului Șutu între 28 iunie și 15 august. Vasile Alecsandri conferențiază la Ateneu pentru obținerea unui fond de întreținere a lui Eminescu într-un institut de alienați. În lipsa lui se citește la Maiorescu , în două rânduri ,,Luceafărul,, în limba germană.
      În 20 octombrie este internat în sanatoriul de la Ober -Dobling fiind însoțit pe drum de prietenul statornic a lui Eminescu ,Chibici-Rîvneanu. În noiembrie 1886 este internat la ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamț. După spitalizare , Eminescu se duce la Botoșani unde va fi îngrijit de sora sa Henrieta până la sfârșitul vieții.
     Parlamentul votează în 1888 un ajutor lunar de 250 lei( pensie viageră) validat abia în aprilie anul următor.
     În 1889 , bolnav este internat din nou în sanatoriu domnului Șuțu. Moare la 15 ianuarie ,ora 3 dimineața în împrejurări nici  până azi elucidate.
        Despre moartea poetului , Călinescu scria:
,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și- l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări  pădure sau cetate și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări,până când acest pământ să-și stingă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale,, .


                                          sursa :D.Murărașu-  M.Eminescu  viața și opera     , G. Călinescu  -Opera lui M. Eminescu