POLUAREA ALIMENTELOR CU ,,E''-uri
POLUAREA ALIMENTELOR CU ,,E''-uri
Aditivii alimentari sunt substanțe chimice adăugate în alimente sau băuturi cu scopul de a le ,,ameliora’’ diverse proprietăți :gustul, culoarea, stabilitatea, rezistența la alterare. În mod standardizat, denumirea lor este formată din litera „E’’ și un indice compus din trei cifre. ,,E’’-urile , cum au fost codificate pe plan internațional substanțele chimice introduse în alimente, au fost astfel botezate tocmai pentru a ascunde cumpărătorilor denumirea substanțelor obținute artificial.
,,În existența multimilenară a speciei umane, mecanismele fiziologice s-au antrenat să recunoască și să metabolizeze tot ce este aliment natural. De aceea, impactul organismului cu „E’’-urile este enorm: el nu le recunoaște, nu le acceptă și se revoltă’’. (dr.med.Pavel Chirilă).
Introducerea „amelioratorilor’’ în alimente nu a fost cerută de cosumatori. Producătorii le oferă, iar oamenii le consumă fără să-și pună prea multe întrebări. S-a născut astfel o industrie uriașă și foarte rentabilă a,, E’’-urilor, având o cifră de afaceri de peste 20 miliarde $ anual . Aditivii alimentari nu sunt altceva decât substanțe chimice deosebit de toxice și chiar cancerigene.
Conform Raportului Comisiei Naționale de Oncologie din România, cancerul este într-o creștere alarmantă și se estimează că această afecțiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III’’ și nu există premizele că se va descoperi un antidot. De asemenea, ,, E’’-urile periculoase sunt „vinovate’’ de răspândirea bolilor cardiovasculare, ale tubului digestiv și a alergiilor. Oamenii de știință occidentali situează țara noastră în zona afectată de ceea ce ei au numit, cu 15 ani în urmă ,,sindromul balcanic’’. Încă de atunci se știa că populațiile României, Bulgariei și țările fostului spațiu iugoslav consuma cereale infectate cu ciuperci producătoare de micotoxine, de tip ,,aflatoxină’’ , în special cele care atacă rinichii.
În timp ce țările dezvoltate și-au creat tehnologii avansate pentru depozitarea alimentelor, tocmai pentru a preveni îmbolnăvirea populației cu micotoxine, țările sărace printre care și România, nu au investit nimic în acest domeniu. Dacă într-un siloz pentru cereale din Olanda chiar și aerul este filtrat pentru a evita orice infectare a produsului alimentar, în țări ca cele din America Latină și Europa de Est , principala problemă a depozitării sunt șoarecii și șobolanii-restul fiind nesemnificativ-pentru că nu omul este scopul în sine , ci producția.
Dulciurile și produsele răcoritoare sunt destinate în special copiilor și, pentru a fi mai ispititoare, au nevoie de coloranți cât mai atrăgători. Aceștia sunt vătămători pentru sănătate, determinând deficiențe în vitamina B6 și zinc și chiar apariția, în timp , a unor tumori. S-a constatat că vitamina B6 este implicată în metabolismul progesteronului, care la rândul său are un rol în procesarea excesului de estrogen. În acest fel, femeile cu probleme hormonale(hipersecreții de estrogeni) pot să dezvolte în timp diferite tipuri de tumori.
Numeroase organisme internaționale de sănătate au tras serioase semnale de alarmă cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau improprie poate duce, în timp, la formarea unor afecțiuni grave, care nu mai pot fi tratate.
Articol realizat împreună cu voluntari ai bibliotecii municipale Fetești
Comentarii
Trimiteți un comentariu