Istoria cărții

     

                Cartea și tiparul se înscriu în complexitatea fenomenelor culturale din care fac parte integrantă.
  Istoria cărții românești se împletește cu istoria societății românești, cel de al doilea izvor influențându-l pe primul.
Dezvoltarea cărții trece prin mai multe etape care coincid cu cele ale istoriei.

   La începuturile evului mediu, scrierea era o artă pe care puțini oameni o stăpâneau. Pentru a fi multiplicate, cărțile erau transcrise de copiști în scriptoriile mănăstirești.













Copiștii trebuiau să fie înzestrați cu talent deosebit pentru că adesea paginile cărților trebuiau împodobite cu inițiale ornamentate și miniaturi.




        La început a fost cartea manuscris.
În Țara Românească, valoarea unei cărți manuscris, în sec. XV echivala cu valoarea unei moșii.




Tipuri de carte-manuscris:

1. cartea religioasă: liturghier, evangheliar, psaltire 
2. carte istorică: cronici și letopisețe

3. cărți de legi: pravile

4. cartea populară: texte religioase necanonice(apocrife), povestiri populare, povestiri istoric

Cartea- manuscris în limba slavonă 

Până în sec. XVII, limba în care se scriau documentele oficiale ale statului și limba oficială în biserici era cea slavonă.
Cel mai vechi manuscris din spațiul românesc este Evangheliarul lui Nicodim(1404-1405) scris la mănăstirea Prislop.

Cartea manuscris în limba română 

Mărturii despre folosirea scrierii în limba română existau încă din sec. al XV lea.

Cel mai vechi document păstrat în limba română este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung(1521).
Până în 1860, limba română s-a scris cu litere chirilice.

Cele mai vechi documente religioase în limba română sunt traduceri ale psalmilor: Psaltirea Hurmuzachi și Psaltirea Șcheiană.

          Cea mai veche carte laică în limba română este Floarea Darurilor tradusă din limba italiană.

Prima carte publicată în serie de către Gutenberg este Biblia(1456), în 48 de exemplare. Ea are 2 volume și cuprindea peste 1200 pagini. Munca de imprimare a durat peste 2 ani.

           Prima tipografie a apărut în 1508, în Țara Românească pe vremea domnitorului Radu cel Mare și a fost înființată de către ieromonahul muntenegrean Macarie care învățase arta tipografică  la Veneția și tipărise mai multe cărți la Cetinje(Muntenegru).

Macarie a tipărit 3 cărți în limbă slavonă:

1.  Liturghierul(1508)

2.  Octoihul(1510)

 3.  Evangheliarul(1512)

Un monument al artei tipărite este Cazania lui Varlaam apărută în 1643 - o culegere cu predici ale mitropolitukui Varlaam.

În spațiul românesc s-au folosit în sec. XVI-XVII  doua tehnici de tipărire:

1. xilogravura care presupunea ca fiecare pagină de text să fie gravată pe o placă de lemn. Literele și cuvintele erau realizate în oglindă pentru ca tipărirea să poată fi corectă,

2. tiparul cu litere mobile.

              Cărturarii români din sec. al XIX lea au prețuit mult imprimatele noastre vechi: Vasilie Pop(1838) a descris bibliografic o bună parte dintre ele. Timotei Cipariu(1854) le-a studiat limba, iar în 1858 a publicat o Chrestomație de texte vechi tipărite.

      România este printre primele țări din zona sud-est europeană cu producție de carte (Cracovia 1491, Cetinje 1493-1495, Târgoviște 1508, Lwow 1574, Praga 1517, Belgrad 1522, Moscova 1564, Ostrog 1580.

      Sec. al XVIII lea  îmbogățește cultura tipografică cu noi genuri de tipărituri, cele mai multe cu caracter practic cum sunt: calendare, cărți populare, manuale școlare(abecedare, aritmetici, cărți morale etc.) 

                                         Se face simțită nevoia comerțului de carte.
              Perioada de sfârșit și început de ev ( XVIII - XIX) marchează schimbări importante pentru evoluția cărții românești spre epoca modernă. Se deschid tipografii particulare care preiau din producția de manuale școlare și lucrări de popularizare a științei nemaifiind necesară trimiterea ,,în depărtate locuri cu grea cheltuială a se tipări".

     Spre sfârșitul sec.XIX și începutul sec. XX, tiparul cunoaște o nouă dezvoltare. Apar primele reviste de informare și orientare profesională.

   Tot acum se pun bazele primului sistem național de biblioteci. În București se constituie în 1867 cea mai mare colecție națională de cărți, imprimate și manuscrise - Biblioteca Academiei Române.

                                     

Sursa foto: Wikipedia

Sursa: Mircea Tomescu-Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918, București, 1968

bibliotecar-Elena Jitaru