Apa - izvorul vieții
Din stânci se naște, lin, izvor
Cu glas curat și vis ușor.
Se-ntinde-n lume, curge-n zări
Și-mbrățișează munți și mări.
Hrănește floarea din grădină,
Dă rod pământului, lumină.
Și-n fiecare strop curat
Se ascunde-un univers bogat.
Când plouă blând peste câmpie
Se naște iarăși bucurie,
Căci fără ea, nimic nu-i viu -
Apa e viață, azi și-n târziu.
Apa - între dor și viață
Din stâncă rece cade- șoaptă,
Cu dorul lumii în ea adunat,
Străbate drumul greu, prin noapte,
Fără să spună că a durat.
În lacrimi curge nevăzută,
Când sufletul e frânt și gol,
Ne spală rana neștiută
Și ne ridică din nămol.
când totul pare că se pierde
Și cerul plânge peste noi,
Din ploaia ei răsare verde -
Un colț de viață înapoi.
Apa ne-nvață, fără glas,
Că după dor și după greu,
Din orice strop rămas ăn vas
Se naște iar un curcubeu.
Rugă în șoaptă
Am strâns în piept dureri nespuse,
promisiuni făcute și distruse.
Am fost cuminte, mică și tăcută,
cu inima de frică cunoscută.
Am crescut mare peste noapte,
cu lacrimi reci și dor în șoapte,
prea mică pentru-atâta greu,
prea singură în sufletul meu.
Niciodată n-am știut
ce-n suflet avea să fie,
cu suspine, greu am spus:
,,De ce Doamne, de ce, mie?
Comentarii
Trimiteți un comentariu