Penița creativă

                              

        Apa - izvorul vieții

Din stânci se naște, lin, izvor

Cu glas curat și vis ușor.

Se-ntinde-n lume, curge-n zări

Și-mbrățișează munți și mări.

Hrănește floarea din grădină, 

Dă rod pământului, lumină.

Și-n fiecare strop curat 

Se ascunde-un univers bogat.

Când plouă blând peste câmpie

Se naște iarăși bucurie, 

Căci fără ea, nimic nu-i viu -

Apa e viață, azi și-n târziu.

Apa - între dor și viață

Din stâncă rece cade- șoaptă,

Cu dorul lumii în ea adunat,

    Străbate drumul greu, prin noapte,

Fără să spună că a durat.

În lacrimi curge nevăzută, 

Când sufletul e frânt și gol,

Ne spală rana neștiută

Și ne ridică din nămol.

când totul pare că se pierde

Și cerul plânge peste noi,

Din ploaia ei răsare verde - 

Un colț de viață înapoi.

Apa ne-nvață, fără glas,

Că după dor și după greu,

Din orice strop rămas ăn vas

Se naște iar un curcubeu.

Rugă în șoaptă

 Am strâns în piept dureri nespuse,

promisiuni făcute și distruse.

Am fost cuminte, mică și tăcută, 

cu inima de frică cunoscută.

Am crescut mare peste noapte,

cu lacrimi reci și dor în șoapte,

prea mică pentru-atâta greu,

prea singură în sufletul meu.

Niciodată n-am știut 

ce-n suflet avea să fie, 

cu suspine, greu am spus:

,,De ce Doamne, de ce, mie? 

Focul din mine

În mine arde-un foc din alte vremi,

Din râsete, desene colorarate,

Din jucării uitate pe podea

Și seri ce nu cereau niciodată rate.

Copilăria mea - un vis aprins

Unde timpul nu știa să doară,

Unde fericirea era simplă

Și lumea nu era amară.

Azi, caut printre amintiri

Ce-a fost și nu mai e nicicând,

Căci nimic nu-i ca atunci,

Și nimic nu va mai fi, nicigând.

Doar focul arde-n inima mea,

Cu dor ce nu se stinge, nu dispare,

Un semn că ce-a fost frumos odată

Trăiește-n mine...chiar dacă doare.

Andreea-Georgiana Cojocaru

elevă cls a-X-a L.T.I.A. Fetești