" ...Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci,,
(Tudor Vianu)
Ibrăileanu nota în unul din cele mai luminoase studii ale sale asupra marelui scriitor următoarele : ,,...Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. ...Era , o știm bine din cărțile tuturor celor ce l-au cunoscut și din manuscrisele sale, un om de mare cultură, excelent cunoscător al principalelor literaturi moderne și antice ale marilor filosofi , cu temeinice cunoștințe de istorie filologie, folclor, chiar de economie politică și altele,, . Eminescu n-a dat niciodată glas decât acelor simțuri și gândiri care chiar dacă nu erau ale lui personale, corespundeau gândirilor și simțurilor poporului sau suferințelor sau nedumeririlor și contradicțiilor sau celor mai dramatice ,năzuințelor celor mai alese ale omenirii.
Fiu al unui boiernaș de țară cu stare foarte modestă, M. Eminescu trăiește în copilărie o viață de copil de țăran, cunoscând ca atare îndeaproape satul, natura, oamenii, moravurile tradițiile , jocurile, cântecele, povestile poporane . Au urmat apoi anii de gimnaziu de la Cernăuți dominați de profesorul Aron Pumnul, de spiritul revoluției de la 1848.
Urmează cel de al treilea strat din formația lui Eminescu, cei din anii 1866-1869, anii cei mai enigmatici , dar atât de interesanți în care el ca simplu student, ca sufleur, copist de roluri ori figurant a cunoscut toate ținuturile românești cu feluriți oameni culegând de pretutindeni nu numai material folcloric dar și observații scrise sau nescrise, învățătură despre viață și lume.
Tot Ibrăileanu spunea:,,Eminescu nu este numai poet de geniu. Este ceva mai mult.El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc și cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă - fuziunea normală -a sufletului daco-roman cu cultura occidentală ...,, .
Așadar , în 1850 , la 15 ianuarie, la Botoșani vine pe lume cel de-al șaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. Copilăria și-o petrece la Botoșani. Clasele întâi și a doua primare le face la Ipotești și următoarele două la Național Hauptshule în Cernăuți. Se înscrie apoi la gimnaziul din Cernăuți ; întrerupe școala , se întoarce la Ipotești. În martie 1864 îl găsim practicant la Tribunalul din Botoșani. Un an mai târziu demisionează și se alătură trupei teatrale Fanny Tardini-Vlădicescu. Reântors la Cernăuți ingrijește biblioteca profesorului Aron Pumnul unde este găzduit.
În 1866 încetează din viață Aron Pumnul și cu acest prilej compune oda funebră ,, La mormântul lui Aron Pumnul,, semnată M. Eminoviciu ,,privatist,, . La 25 februarie/9 martie debutează în revista ,,Familia ,, din Pesta cu poezia ,,De-aș avea...,, . Cu acest prilej , Iosif Vulcan , directorul publicației îi schimbă numele din Eminoviciu în Eminescu .
În octombrie 1869 se înscrie ca ,, audient extraordinar,, și nu ca student (neavând diplomă de bacalaureat) la Facultatea de filosofie de la Viena unde se aflau toți colegii lui din Cernăuți.Face cunoștință cu Ioan slavici. Folosește pseudonimul ,,Varro,, pentru a publica articole de politică națională. În următorii 2 ani îi apar în Convorbiri literare ,, Făt frumos din lacrimă,, ,,Mortua est,,.În 1872 o cunoaște la Viena pe frumoasa dnă. Veronica Micle. La dorința și sfatul lui Titu Maiorescu , Eminescu se pregătește pentru doctoratul în filosofie.Studiază doctrina filosofică a lui Kant din care începe să traducă. Renunță la doctorat și poetul se întoarce la Iași unde este numit la intervenția lui Titu Maiorescu, director al Bibliotecii Centrale . Un an mai târziu este destituit ca urmare a unei intrigi din postul de bibliotecar și este numit revizor școlar în județele Iași și Vaslui. Ca redactor și corector la Curierul din Iași publica ,,La aniversară..,, Cezara ,,și traducerea,, Morella,, de E. Poe. Demisionează de la Curierul și în 1877 va fi numit redactor la ziarul Timpul din București și mai târziu redactor șef al aceluiași ziar dedicându-se jurnalisticii fără a abandona creația poetică . În această perioadă a devenit bun prieten cu Ion Creangă pe care l-a determinat să scrie și l-a introdus în Junimea .În 1879 moare Ștefan Micle soțul Veronicăi Micle. Văduva vine la București și împreună cu Eminescu își fac planuri de căsătorie , dar pentru că poetul se dedică tot mai mult muncii de gazetar , planurile devin nerealizabile. Ajungând la un acut dezacord cu Veronica Micle renunță la căsătoria proiectată și ca urmare are loc un violent schimb de scrisori, iar Veronica îi înapoiază o parte din poeziile primite.
În 1881 ,între 1 februarie și 1 septembrie apar Scrisorile I și IV. Termină Scrisoarea aVa și continuă lucrul la poemul ,,Luceafărul,, ca și la variantele poeziei ,,Mai am un singur dor,, . Datorită activității publicistice excepționale , începând cu 1883 starea de sănătate a lui Eminescu se deteriorează din ce în ce mai mult , astfel că are loc primul său șoc nervos și este internat în sanatoriul doctorului Șutu între 28 iunie și 15 august. Vasile Alecsandri conferențiază la Ateneu pentru obținerea unui fond de întreținere a lui Eminescu într-un institut de alienați. În lipsa lui se citește la Maiorescu , în două rânduri ,,Luceafărul,, în limba germană.
În 20 octombrie este internat în sanatoriul de la Ober -Dobling fiind însoțit pe drum de prietenul statornic a lui Eminescu ,Chibici-Rîvneanu. În noiembrie 1886 este internat la ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamț. După spitalizare , Eminescu se duce la Botoșani unde va fi îngrijit de sora sa Henrieta până la sfârșitul vieții.
Parlamentul votează în 1888 un ajutor lunar de 250 lei( pensie viageră) validat abia în aprilie anul următor.
În 1889 , bolnav este internat din nou în sanatoriu domnului Șuțu. Moare la 15 ianuarie ,ora 3 dimineața în împrejurări nici până azi elucidate.
Despre moartea poetului , Călinescu scria:
,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și- l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări,până când acest pământ să-și stingă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale,, .
sursa :D.Murărașu- M.Eminescu viața și opera , G. Călinescu -Opera lui M. Eminescu
Se discută despre faptul că acest mare autor român a avut o copilărie normală, fiind crescut în spiritul creștin ortodox al unei familii pioase, având legături strânse cu Biserica și monahismul. Surorile mamei sale erau călugărițe(una dintre ele era chiar stareță la schitul Agafton, unde acesta era dus adesea). De altfel, spațiul Moldovei de nord păstrează și astăzi reputația unui teritoriu încărcat de aura credinței, „Grădina Maicii Domnului”, prin numărul impresionant de chinovii ce-l acoperă. Așa încât copilul s-a familiarizat de foarte timpuriu cu rânduielile, slujbele și cântările mănăstirești.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, autorul a dobândit primele învățături de la preotul satului care, firește, l-a inițiat în cunoștiințele vechilor scrieri bisericești, familiarizându-l astfel de timpuriu cu acele cărți care cuprindeau toată tradiția ortodoxă.
Ceilalți dascăli i-au fost natura și satul, „în prima descoperind frumusețea Creației neatinsă de mâna omului și loc al libertății absolute, în al doilea înțelegând rânduielile din veac și gândirea tradițională, izvor al creației populare, devenită și unul dintre izvoarele viitoarei creații a poetului. Aici s-a format matricea structurii eminesciene, s-au prins și rădăcinile cunoașterii și ale credinței, crescând împreună, într-o perfectă convergență” (Zoe Dumitrescu Bușulenga).