Educarea părinților în lume

                            

     Oare este nevoie de o educare a părinților sau este o nouă modă? Nu sunt suficient de educați părinții ca să-și poată crește copiii? Ce facem cu instinctul părintesc?

    În ultimii 100-150 de ani s-a făcut simțită necesitatea unor măsuri educative . În trecut  principalele izvoare de informație și influență erau istorioarele bătrânești, înțelepciunea proverbelor.

    În sec. al XIX  lea, în majoritatea țărilor europene  școlarizarea devenise generală și obligatorie, dar interveneau probleme destul de grave – cea a subnutriției, a neângrijirii, a mortalității infantile ceea ce ducea la incapabilitatea subiecților de a fi receptivi la educație. S-a considerat că astfel de deficiențe ar fi putut  fi evitate  sau atenuate  dacă părinții ar fi fost instruiți în modul cum să-și crească copiii.

   Înaintea introducerii învățământului  universal și obligatoriu, părinții erau aceia cărora le revenea întreaga responsabilitate a creșterii copiilor, inclusiv a instruirii lor propriu-zise. De toate acestea se ocupă astăzi școala. Părinții erau aceia care hotărau în ce măsură copiii trebuiau să învețe. Chiar dacă angajau un profesor  sau un preceptor  ei erau considerați subordonați  și nu egali părinților și din moment ce aceștia plăteau, deciziile le aparțineau. La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX s-a constatat un declin al rolului educativ al familiei. Fraser în 1959 spunea că mediul familial și rezultatele obținute la școală sunt în strânsă legătură. De asemenea se recunoaște faptul că școala are nevoie de colaborarea și sprijinul părinților deoarece copiii nu sunt suficient de receptivi și munca profesorilor este compromisă adesea.

  De multe ori această legătură între școală și familie se rezumă la contacte personale de suprafață, la ședințele cu părinții sau la ,, zilele de consultație”.  Orice sistem de educație rămâne neputincios dacă se izbește de indiferența și opoziția părinților și atunci putem face trimitere la Murphy care spunea  că părinții  sunt ,,unealta directă a societății”.

   Transformările sociale și-au pus amprenta asupra familiei. Așadar , pentru câștigarea existenței  era necesară munca în agricultură, practicarea meșteșugurilor casnice. Toți membrii familiei, inclusiv femeile și copiii erau implicați în astfel de preocupări. Lucru bun în toată această situație era faptul că nu se punea problema cum să oferi copiilor o ocupație. Astăzi această problemă este de mare actualitate. S-au înmulțit membrii dependenți  de familie, copiii nu consideră că trebuie să participe la bunăstarea materială a familiei. Părinții sunt sfătuiți în astfel de cazuri să înlesnească copiilor experiența ,,independenței” și a ,,responsabilității” , să li se creeze sentimentul că sunt ,,liberi” , dar aceasta trebuie să fie în strânsă corelație cu ideea de a-i reveni copilului anumite sarcini precise.

   În perioada  1955-1959, Institutul UNESCO pentru Educație a avut ca scop trecerea în revistă a experienței acumulate , investigațiile efectuate , instituțiile create și concluziile la care s-a ajuns. S-a încercat în numeroase țări  influențarea  comportării părinților în astfel de situații prin măsuri educative. S-au luat în calcul pentru astfel de experiment 35 de țări diferențiate fundamental din punct de vedere istoric, geografic, politic, economic…  . Amintim aici câteva dintre  ele:  Franța, Germania, Italia, India, Cambodgia, Nepal, Polonia, Israel, Egipt, Iordania, Portugalia, Norvegia.

   În ciuda deosebirilor de mai sus  se asemănau mult din punct de vedere al problemelor familiale și al bunăstării copiilor și modul de abordare a acestor probleme.

                                                    Această temă este chiar titlul cărții: ,, Educarea părinților în lume'' -
H.H. Stern - publicată în  colaborare cu Institutul pentru Educație UNESCO.

 Vă recomand să o citiți ! Bibliotecile, anticariatele vă stau la dispoziție.