Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, idei, ipoteze.

 

   

    Se  naște  la 15 ianuarie 1850 în Botoșani. Stăpânitorul anului în care s-a născut Eminescu era planeta Venus. Poetul s-a născut așadar, zodiacal, sub semnul Luceafărului. Interesant de observat  e faptul că în anul nașterii lui Eminescu s-a născut și Veronica Micle (22 aprilie).

   Iată în 1850, vârsta câtorva scriitori români și străini: Anton Pann(53 ani), Kogălniceanu(33 ani), Alecsandri(29 ani) , Al. Odobescu(16 ani), Alfred de Musset (40 ani) , Charles Dickens(39 ani), Dostoievski(29 ani) , Tolstoi(22 ani).

   Eminescu primește prima învățătură în gimnaziul de la Cernăuți. Este înscris în clasa întâi în 1860 și în formularul de înscriere, la rubrica ,, ce vrea să fie ,, își declară pentru prima dată visul de a deveni poet.

   În 1864 se alătură trupei de teatru al d-nei  Fanni  Tardini prin România și Transilvania. Părăsește și această trupă și se aruncă cu cea mai mare încordare în studii diferite la Viena . Anul 1865 încheie de fapt copilăria școlarului M. Gh. Eminovici. Cronologia începe cu 1866 , anul când apare prima poezie scrisă de Eminescu. După moartea lui Aron  Pumnul, Eminescu pleacă din Cernăuți. Momentul plecării lui Eminescu în Ardeal  pentru a ajunge la Blaj pare să fie evocat în ,,Geniu Pustiu”  :…,, Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o pusei în vârful  bățului și o luai la picior pe drumul cel mare- mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde… . Holdele miroseau  și se coceau de arșița soarelui…eu îmi pusesem pălăria-n vârful capului, astfel încât fruntea rămânea liberă și goală și fluieram alene un cântec monoton și numai lucii și mari picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte de-a lungul obrazului’’.   

  Ștefan Cacovean îi descrie straiele țărănești: ,, Era într-un surtuc peruvian negru, ros, scurt în mâneci și rupt în coate; în niște pantaloni de altă culoare… scurți de i se vedea de sub ei până la înfășurări ciubotele scâlciate și prăfuite’’.  

   Între 1874 și 1876 este numit revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați…, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică intelectuală, apucat din nou de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați.

   Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit să-l vadă și Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen Sylva. Eminescu era un adept a lui Schopenhauer, era, prin urmare , un pesimist. Seninătatea  abstractă - iată nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie. Și lucru interesant de observat - chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă.

    Înțelegând astfel personalitatea lui Eminescu, înțelegem totodată una din părțile esențiale ale operei sale literare: bogăția de idei, care înalță toată simțirea lui și vom vedea în chiar pătrunderea acestei bogății intelectuale până la miezul cugetărilor poetului puterea mișcătoare care l-a silit să creeze pentru un asemenea cuprins ideal și forma exprimării lui și să îndeplinească astfel amândouă cerințele unei noi epoci literare.

     Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi.

   ,,Roman cronologic” – Petru Vintilă

,, Mihai Eminescu.Imaginarul spațiului privat, imaginarul spațiului public” –Caius Dobrescu