,,Floare de tei'' de Mihai Eminescu
Floare de tei
poezie
din Manuscriptum (nr. 1, 1991)
poezie
din Manuscriptum (nr. 1, 1991)
Iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle are astăzi parfum de legendă, însă muza care l-a inspirat pe Eminescu încă din adolescență a fost o primă și irepetabilă iubire pe care a cunoscut-o într-o primăvară, în luncile Ipoteștiului ( un ,,pui cu ochi de foc,/ Cu părul negru în coade, cu fața zâbitoare/ Își pleacă ochii timizi,,).
Deși copilăria până la 8 ani a petrecut-o la Botoșani, la Ipotești a fost ars de focul iubirii și a început să compună cu fervoare.
Din acea perioadă au fost găsite în manuscrise 24 de poezii, 16 care nu au fost publicate în volume, 12 reconstituiri și autonomizări dintre care, 5 inedite. În total 52 de poezii.
…<<Întâia iubire i-a rămas poetului aprinsă în suflet așa cum mocnesc cărbunii aprinși până la stingerea focului. Dovada cea mai vie este ,,Floare de tei’’ una dintre reconstituiri >> a declarat eminescologul Valentin Coșereanu.
Petru Creția a ordonat strofele disparate în mai multe manuscrise așa cum credea că ar fi făcut-o Eminescu .
,,Recomandarea lui Petru Creția este aceea de a le citi cu gândul la mișcarea interioară. Și când spun aceasta, mă gândesc neapărat la ,,Floare de tei’’, ultima poezie cunoscută și care este dovada vie că iubita de la Ipotești i-a rămas icoană de lumină în sufletul neprihănit al poeticului eminescian’’. ( eminescologul Valentin Coșereanu).
Floare de tei
1 .Floare de tei
Cât de curând treciPlutind în calea mea
Dulce să ieși?
2. Floare de mai, Cine te-a pus să vii
Dacă mereu mai ai
Ochii tăi mari și vii
3. Floare de fag Doina cântându-mi-o
Reamintindu-mi-o
Sună cu drag.
4. Floare de corn,
Dulce vestindu-mă,
Întinerindu-mă
Sună un corn.
5.Floare de șes,
Este al cetăților
Singuratăților
Vis și eres.
6 .Floare de lunci,
Oare de mult s-a dus
Steaua către apus?
Încă de-atunci?
7. Floare de lac,
De-atunci cuprins cu chin
Eu sufăr și m-alin,
Sufăr și tac.
8 .Floare de lan,
De-atunci te văd venind
Și blândă surâzând.
An după an.
9. Floare de deal,
Unde te-ai dus de-atunci
Din codri și din lucruri
Pe-al lumii val?
10. Floare de plai,
Codrii și undele
Dulce pătrundu-le
Cu al tău rai.
11. Floare de văi,
Rămâi în calea mea,
Mângâie jalea mea,
În ochi îmi stăi.
12. Floare de stânci
Tu pleci, și-ades te chem
Cu cântec și blestem
În văi adânci.
13. Floare de munți,
Dintre păduri de brad
Pururi izvoare cad
Palidei frunți.
14. Floare de drum
Care te-nduri pe-atât,
Ș-atuncea te-am iubit,
Atunci ș-acum.
15. Floare de vad,
Asemeni zorilor,
Căderii florilor
Stelele cad.
16. Flori de mormânt,
În taina serilor
Am dat durerilor
Aripi de vânt
17. Lună ce treci,
Crengile, frunzele
Dulce pătrunze-le
Razele-ți reci.
[1882]
Comentarii
Trimiteți un comentariu