Steagurile la români

            Ca mijloc de individualizare și comunicare sunt folosite diverse simboluri devenite însemne naționale. 

      Steagul, stema, sigiliul și imnul sunt însemne naționale prin care este reprezentată individualitatea și suveranitatea unei națiuni.

     Steagul este simbolul aspirațiilor unui popor de-a lungul timpului, simbolul prestigiilor  care se bucură un stat în mijlocul celorlalte state, este simbolul victoriei pentru armata care luptă sub faldurile lui. Pe steag se depune jurământul de credință. 

      Din antichitate și până astăzi, oamenii sunt datori să-l apere cu prețul vieții lor.

       Capturarea unui steag în bătălie este un indiciu al victoriei. Pierderea înseamnă dezonoare și înfrângere. Predarea înseamnă supunere sau respect față de cineva mai puternic.

     Steagul este o creație a popoarelor antice și se datora necesității de a distinge de la o anumită distanță corpul căruia aparținea o parte din armată și prilej ușor de a se aduna. De aceste însemne s-au folosit asirienii și perșii. Evreii aveau bandiere speciale pentru diferitele lor triburi.

Egiptenii și grecii au adoptat însemnele cu embleme.

   Romanii au folosit sinonim pentru steag denumirea de vexillum (drapel)- pentru infanterie si signum (stindard ) pentru trupele de cavalerie. 

     În Evul Mediu, în Țara Românească, termenul de steag desemna trei lucruri: 

                                                  a) însemn militar

                                                   b) unitate militară a Țării Românești și a Moldovei

                                                   c) steag  domnie sau steagul țării.

      Cel mai vechi steag în Țara Românească cunoscut până în prezent este acela din vremea voievodului Vlad Vintilă de la slatina.

 Cele mai vechi steaguri păstrate sau a căror imagine s-a transmis sub formă integrală sunt din perioada domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504).

,,Pe o stampă europeană din vremea lui Ștefan cel Mare este redată imaginea unei corăbii moldovenești cu pavilion. Pavilionul, de formă pătrată are în centru caoul de bour cu coarnele întoarse spre interior, între ele o stea cu cinci colțuri, iar în dreapta și stânga tot o stea cu cinci colțuri și o semilună''.

   După 1821, drapelul a început să capete importanță crescândă fiind prezent la principalele evenimente social-politice.

                 Un steag interesant prin compoziție este acela din timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848).

                          Oficializarea tricolorului românesc

   Anul revoluționar 1848 a fost anul care a prilejuit exprimarea voinței suverane a românilor pentru cele trei culori naționale: roșu, galben, albastru.

    Tricolorul românesc a fost consacrat ca steag național pentru prima dată în context revoluționar, în Transilvania de cea de a doua

 Adunare Națională de la Blaj, steag care a fost utilizat și ulterior. În acea perioadă s-a descoperit și un fel de imn, probabil compus de Al. Papiu Ilarian ce se cânta pe melodia unui celebru cântec al lui Horea:

                                                            ,Sus, române, strigă timpul,

Părăsește-ți amorțeala

Și-ți recapătă mărirea.

Sus, române, strigă timpul!

Auzi ora mântuirei!

Cum îți bate și-ți răsună:

Libertate, soră bună?

Auzi glasul omenirei?

Toată lumea apăsată

Azi dă mâna cu virtutea

Și-și fărâmă servitutea,

Servitute blastamata!

Sus, române, strigă timpul,

Arma-n mână, pofta-n limbă, 

Soartea rea-n ferice schimbă

Sus la armă, că e timpul!

 Sus, române, strigă timpul,

Sfarmă jugul de te-apasă!

De la oase or să-ți cază

Sau deloc, ascultă timpul!

Cine n-are bărbăție

Cerceteze mai nainte

Strămoșeștile morminte

Căci acele - reînvie.

Ah, ce foc simț eu în mine

O viață nouă-mi vine

Și-mi arde sânge în vine

Și-mi văd gloria prea bine!

Ce-i mai dulce ca murire

Pentru neam și libertate, 

Pentru limbă și dreptate,

Pentru sfânta lor mărire?

Arma! Arma!-mi strigă mintea

Moarte celor  m-apasă!

Moarte celor ce nu-mi lasă

În mărire toată gintea!

Blăstămat acela sânge

Ce român se zice-a fire

Dar nu are-așa simțire!

Blăstămat e și să stânge!''

Pentru a fi recunoscut internațional, drapelul românesc mai avea de trecut două etape decisive:

• participarea României la războiul ruso-turc din 1877-1878 în urma căruia, la Congresul de Pace de la Berlina fost recunoscută independența de statți unirea Dobrogei cu patria mamă.
• înfăptuirea Marii Uniri din 1918 care a însemnat desăvârșirea unității politice a națiunii române.

    După Războiul de Independență și după recunoașterea pe plan internațional a tricolorului ca stindard național, cele trei culori revin cu insistență la diferite ocazii, românii din Imperiul austro-ungar purtându-l la nunți, botezuri, dansuri, serbări școlare ca podoabă vestimentară. Momentul acesta a îngrijorat imperiile vecine. După 1900, prigoana împotriva arborării tricolorului a continuat în teritoriile locuite de români aflate în granițele imperiilorvecine.

           În 1911, amintire de neșters în memoria românilor dintr-o comună din Făgăraș a rămas evenimentul care a iritat autoritățile ungurești din Transilvania. 

...

    În localitate trebuiau să vină deputați români in Parlamentul de la Budapesta. Cu o noapte înainte a fost arborat tricolorul românesc în vârful celui mai înalt brad din mijlocul localității. Au fost tăiate toate crengile bradului lasând ca tulpina acestuia să devină catarg pe care fâlfâia tricolorul național. Dimineața, localnicii, oamenii din 

satele vecine și jandarmii s-au strâns la fața locului.

Când jandarmii au încercat să urce în brad pentru a da jos tricolorul au fost atacați de femei copii și tineret cu pietre. Agitația a fost reprimată de un escadron de husari care au schingiuit și bătut pe bătrâni, femei și copii pentru a-i denunța pe făptași. Ca să-i scape de pedeapsă și de chinuri, o parte din tinerii implicați direct în înălțarea tricolorului au trecut Carpații, în România.

În 1914, la 7 mai, printr-o ordonanță ministerială a fost recunoscut dreptul cetățenilor de sub autoritatea guvernului ungar ,,să facă uz e acele culori care s-au format ca xpresie acaracterului lor tnografic pe baza tradițiunilor și datinilor lor poporale,,.

Ordonanța a fost totuși încălcată prin abuzul autorităților.

Drapelele de luptă ale marilor unități ale armatei române au fluturat în bătăliile de pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei în anul 1944.

La 30 decembrie a fost instaurată Republica Populară Română.

A fost creată în această perioadă o stemă națională cu totul nouă de sorginte comunistă. În 1948, aspectul stemei noastre se făcea cunoscut prin următoarele însemne: munții împăduriți deasupra cărora se ridică soarele. La mijloc se află o sondă și în jur o coroană de spice de grâu. În 1952 apare un element nou - steaua în 5 colțuri plasată în partea de sus a stemei.

În 1968, prin Decretul 972 se stabilesc însemnele Republicii Socialiste România.

Drapelul are culorile roșu, galben și albastru dispuse vertical, cu albastrul lângă lance. În mijloc este așezată stema Republicii Socialiste România.

În timpul Revoluției de la Timișoara, din 1989, stema a fost îndepărtată fiind considerată însemn al regimului comunist.

Prin Decretul-Lege nr.2/ 27 dec. 1989 s-a stabilit ca drapelul să aibă culorile așezate vertical cu albastru așezat lângă lance urmat de galben și roșu.

Sursa info, foto:  ,,Tricolorul României'' - autori Dr. Adina Berciu-Drăghicescu, Tiberiu Velter, dr. G.D. Iscru, Aurel David