,,SCRIITORI DE DINCOLO ȘI DINCOACE DE DUNĂRE”
Biblioteca județeană ,,Ștefan Bănulescu” Ialomița organizează și găzduiește deopotrivă, în fiecare an, începând cu 1 octombrie, timp de o lună un eveniment de amploare precum este ,,Salonul anual de carte”.
Pe parcursul a 15 întâlniri au avut loc lansări și prezentări de carte, dezbateri, expoziții de grafică, spectacole de teatru, prezentare program editorial CECCAR, întâlniri care s-au desfășurat în cadrul bibliotecii județene. De anul acesta însă, Salonul a ieșit din barierele orașului Slobozia și s-a desfășurat și în alte locații. Au fost alese 4 biblioteci din județ: 3 comunale și una municipală.De asemenea a avut loc și o manifestare legată de Festivalul de Artă și Creație Culinară tradițională ialomițeană în Orașul (sau Cetatea) de Floci aflat la marginea Câmpiei Bărăganului, lângă locul de confluență al Ialomiței cu Dunărea, locul de naștere al domnitorului Mihai Viteazul.
Închiderea ,,Salonului de Carte” s-a făcut la Fetești, în cadrul bibliotecii municipale ,,Ion Vlad” și a fost o mare onoare că biblioteca noastră a fost aleasă ca punct terminus pentru încheierea acestui eveniment. Spun aceasta pentru faptul că am avut ocazia să ne putem întâlni cu un invitat de onoare precum scriitorul, romancierul,eseistul, dramaturgul și omul de cultură român contemporan- Nicolae Breban. Au participat ca invitați alături de marele scriitor, personalități culturale precum istoricul Marian Ștefan, Ilie Comănița, și: Aura Christi, Ovidiu Dunăreanu, Angelo Mitchievici, Alexandru Bulandra autori și membrii ai USR.
Programul a fost deschis cu definirea ziarului,,Contemporanul” fondat în 1881 în perioada lui Carol I, ziar care a rămas în continuare emblema societății noastre. Au avut loc de asemenea lansări și prezentări de carte, dezbateri.
Ultima zi a lunii, o zi superbă de octombrie a fost ,,o zi fastuoasă pentru noi, o zi de apogeu pentru Salonul de carte” ( Mihaela Racovițeanu-director biblioteca județeană ,,Ștefan Bănulescu” -Ialomița).
Comentarii
Trimiteți un comentariu