ISTORIA INVATAMANTULUI FETESTEAN (1838-1948)
ISTORIA INVATAMANTULUI FETESTEAN (1838-1948)
autor prof. Mircea Manoiu
,,Alexandrina Dragnea, invatatoare in perioada 1933-1946''
cap.VI ,,Scoala primara nr.5 Fetestii Noi (Vlasca)''
,,Mi-am dat sufletul pentru invatamant, dar suflet din sufletul meu a ramas in satul si scoala Buliga. Privesc cu nostalgie la anii care au trecut peste mine si imi amintesc despre primii ani ca dascal. In anul 1932 veneam de la o scoala din Ardeal, o scoala cu traditie, unde am fost repartizata dupa absolvirea Scolii Normale de fete. Impreuna cu sotul meu, Dragnea Tudor, paseam in satul Buliga si, mai mult, in scoala acestui sat, un satuc saracacios, dar cu oameni harnici si primitori. Scoala avea doua sali de clasa, un hol si o cancelarie. O sala era dedicata cursurilor, cealalta era pentru recreatie. Iata au sosit si primii elevi, imbracati saracacios, dar curati, incaltati cu mesi facuti din lana si captusiti cu o panza de in mai groasa, sa le tina de cald. Ghiozdanele erau tot din panza tesuta de femeile din sat, in razboi sau argea, asa cum se numea atunci. In ghiozdan pastrau, cu mare grija, tablitele, condeiul si un bot de mamaliga ramas de seara. iar cei care erau mai avuti aveau lipii coapte pe plita, in dimineata aceea. In sala de clasa erau zece banci neincapatoare pentru elevii care erau inscrisi. Lucram la simultan, dimineata doua clase, dupa amiaza doua clase. Imi erau dragi micutii, fiindca vedeam in ochii lor dorinta de a cunoaste, de a sti cat mai multe, de a patrunde in tainele cartilor, putine la numar.
Sotul meu era si director de scoala si, pentru a face viata mai frumoasa, am infiintat peste drum un parc al scolii. Cu sprijinul oamenilor din sat, l-am ingradit si am instituit un program de ingrijire. S-au plantat pomi fructiferi, s-au sadit flori, s-au trasat alei si, in mijloc, era un impunator catarg, unde, in fiecare zi, la aceeasi ora, ridicam pavilionul si intonam cu totii, imnul. In acest parc nu avea voie sa intre nimeni, peste zi si pentru mai multa sigurant
a, era pazit de elevi. Ordinea si disciplina si-au pus pecetea peste sat.
Nu-mi erau de ajuns cursurile de zi cu zi, am inceput sa antrenez fosti elevi la diferite actiuni gospodaresti si culturale. Alaturi de elevii de la clasa, acesti copii participau la serbarile scolare desfasurate in parcul scolii. Fetele muncite ale batranilor din sat parca se luminau, exprimau acea bucurie ca si la ei in sat se intampla ceva frumos, ca ieseau din negura cotidianului. Organizam sezatori cu femeile din sat, pana in noapte depanand amintiri, recitam poezii si interpretam cantece de dragoste si dor. Deseori le citeam carti, pentru a le inspira dorinta de cunoastere, de a-si da micutii lor sa invete carte la scoala.
Perioada de 14 ani petrecuta in scoala Buliga si-a pus amprenta pe sufletul meu. La cei 93 de ani
(acum) simt ca sufletul meu a ramas acolo in sat, alaturi de fostii elevi. Imi amintesc cu drag de Moroianu Grigore- azi economist pe litoral, Pismis Alexe- colonel la Satu Mare, Lungu Nicolae- inginer la Campulung...''
sursa foto: Internet
autor prof. Mircea Manoiu
,,Alexandrina Dragnea, invatatoare in perioada 1933-1946''
cap.VI ,,Scoala primara nr.5 Fetestii Noi (Vlasca)''
,,Mi-am dat sufletul pentru invatamant, dar suflet din sufletul meu a ramas in satul si scoala Buliga. Privesc cu nostalgie la anii care au trecut peste mine si imi amintesc despre primii ani ca dascal. In anul 1932 veneam de la o scoala din Ardeal, o scoala cu traditie, unde am fost repartizata dupa absolvirea Scolii Normale de fete. Impreuna cu sotul meu, Dragnea Tudor, paseam in satul Buliga si, mai mult, in scoala acestui sat, un satuc saracacios, dar cu oameni harnici si primitori. Scoala avea doua sali de clasa, un hol si o cancelarie. O sala era dedicata cursurilor, cealalta era pentru recreatie. Iata au sosit si primii elevi, imbracati saracacios, dar curati, incaltati cu mesi facuti din lana si captusiti cu o panza de in mai groasa, sa le tina de cald. Ghiozdanele erau tot din panza tesuta de femeile din sat, in razboi sau argea, asa cum se numea atunci. In ghiozdan pastrau, cu mare grija, tablitele, condeiul si un bot de mamaliga ramas de seara. iar cei care erau mai avuti aveau lipii coapte pe plita, in dimineata aceea. In sala de clasa erau zece banci neincapatoare pentru elevii care erau inscrisi. Lucram la simultan, dimineata doua clase, dupa amiaza doua clase. Imi erau dragi micutii, fiindca vedeam in ochii lor dorinta de a cunoaste, de a sti cat mai multe, de a patrunde in tainele cartilor, putine la numar.Sotul meu era si director de scoala si, pentru a face viata mai frumoasa, am infiintat peste drum un parc al scolii. Cu sprijinul oamenilor din sat, l-am ingradit si am instituit un program de ingrijire. S-au plantat pomi fructiferi, s-au sadit flori, s-au trasat alei si, in mijloc, era un impunator catarg, unde, in fiecare zi, la aceeasi ora, ridicam pavilionul si intonam cu totii, imnul. In acest parc nu avea voie sa intre nimeni, peste zi si pentru mai multa sigurant
a, era pazit de elevi. Ordinea si disciplina si-au pus pecetea peste sat.
Nu-mi erau de ajuns cursurile de zi cu zi, am inceput sa antrenez fosti elevi la diferite actiuni gospodaresti si culturale. Alaturi de elevii de la clasa, acesti copii participau la serbarile scolare desfasurate in parcul scolii. Fetele muncite ale batranilor din sat parca se luminau, exprimau acea bucurie ca si la ei in sat se intampla ceva frumos, ca ieseau din negura cotidianului. Organizam sezatori cu femeile din sat, pana in noapte depanand amintiri, recitam poezii si interpretam cantece de dragoste si dor. Deseori le citeam carti, pentru a le inspira dorinta de cunoastere, de a-si da micutii lor sa invete carte la scoala.
Perioada de 14 ani petrecuta in scoala Buliga si-a pus amprenta pe sufletul meu. La cei 93 de ani
(acum) simt ca sufletul meu a ramas acolo in sat, alaturi de fostii elevi. Imi amintesc cu drag de Moroianu Grigore- azi economist pe litoral, Pismis Alexe- colonel la Satu Mare, Lungu Nicolae- inginer la Campulung...''
sursa foto: Internet
Comentarii
Trimiteți un comentariu